Life

Ce este echinocțiul de toamnă și ce efect are asupra noastră

20.09.2020 | 19:54
Ce este echinoctiul de toamna si ce efect are asupra noastra
ADVERTISEMENT

Echinocţiul de toamnă reprezintă data care marchează începutul toamnei astronomice. Echinocțiul este, mai exact, momentul când noaptea este egală cu ziua, în orice loc de pe Pământ, ca urmare a poziționării Soarelui pe ecuatorul ceresc.

În fiecare an, la începutul ultimei decade a lunii septembrie, are loc echinocţiul de toamnă în emisfera nordică. Acest fapt evidențiază sfârșitul verii astronomice, ziua micșorându-se, iar noaptea devenind mai lungă.

ADVERTISEMENT

Ca urmare a echinocțiului de toamnă, sezonul rece se va instala treptat. Ulterior, se va trece la ora de iarnă, în noaptea de 24 spre 25 octombrie, iar ora 4 va deveni ora 3.

Ce se întâmplă, de fapt, de echinocțiul de toamnă și când are loc

Echinocțiul de toamnă este unul dintre cele 4 momente cardinale ale anului solar, care va avea loc pe data de 22 septembrie, ora 5:50, ora României. El se produce când planul Ecuatorului intersectează centrul geometric al soarelui în cursa sudică a acestuia, iar longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°.

ADVERTISEMENT

Acest moment este reprezentat de echilibrarea duratei zilei cu cea a nopții. Soarele va răsări şi va apune în punctele cardinale est şi vest, durata zilei fiind egală cu cea a nopții, indiferent de latitudine. Începând din acest punct, durata zilei va începe să scadă, iar cea a nopții va continua să crească până la solstițiul de iarnă, de pe 21 decembrie.

Cuvântul „echinocţiu” derivă din cuvântul francez „équinoxe” care provine din latinescul „aequinoctium”, format din „aequus” – „egal” şi „nox”/”noctis” – „noapte”.

ADVERTISEMENT

Echinocțiul are loc de două ori pe an, primul fiind echinocțiul cel de primăvară, când Soarele traversează ecuatorul ceresc și trece din emisfera cerească sudică în cea nordică. Acest eveniment are loc, de regulă, în jurul datei de 21 martie.

Situaţia este diferită de la o emisferă la alta, atunci când în cea nordică este echinocţiu de primăvară, în cea sudică este prezent cel de toamnă şi invers.

ADVERTISEMENT

Cu ce ne afectează echinocțiul de toamnă

Dacă din punct de vedere astrologic și meteorologic, efectele sunt clare, se pare că echinocțiul de toamnă are o influență majoră și asupra psihicului nostru. Stările neplăcute specifice acestei perioade sunt generate de astenia de toamnă, iar fiecare persoană este pasibilă la a dezvolta o astfel de stare.

Echinocțiu de toamnă
Ce efect are echinocțiu de toamnă asupra noastră. Sursa foto: blog.spiritualify.com

Nu poate fi evidențiată cu exactitate cauza acestei astenii, însă specialiștii au venit cu teoria conform căreia aportul scăzut de lumină naturală afectează puternic ființa umană.

Simptomele asociate asteniei de toamnă sunt: depresia, anxietatea, schimbările bruște ale stării de spirit, letargia și senzația de oboseală permanentă, tulburările de somn, lipsa dorinței de comunicare cu cei din jur, iritabilitatea, supraalimentarea sau lipsa constantă a poftei de mâncare, pierderea energiei și incapacitatea de concentrare.

ADVERTISEMENT