Cea mai importantă jucătoare de tenis din ultimii ani, Iga Swiatek, a fost depistată pozitiv cu trimetazidină. Actual număr doi mondial, Swiatek a scăpat cu o suspendare de o lună pentru că a demonstrat că a fost vorba de un supliment contaminat.
Trimetazidina este un medicament folosit, în general, pentru afecţiunile cardiace. Substanţa poate facilita rezistenţa la efort, în condiţiile în care crește fluxul sanguin către inimă. Iar Swiatek a declarat că medicamentul contaminat a fost bazat pe melatonină.
“ITIA a acceptat că testul pozitiv a rezultat în urma unei contaminări a unui medicament reglementat fără prescripție medicală (melatonină), fabricat și vândut în Polonia, pe care jucătoarea îl luase pentru probleme legate de decalajul orar și de somn și că, prin urmare, încălcarea nu a fost intenționată”, se arată în comunicatul ITIA.
Simona Halep a fost depistată pozitiv cu roxadustat în 2022, dar spre deosebire de Iga Swiatek, chiar dacă a spus că substanţa a ajuns în corpul ei din cauza unei contaminări, românca a fost suspendată pe o perioadă de patru ani. Ulterior, românca a avut câştig de cauză la TAS şi suspendarea ei a fost redusă la 8 luni, revenind în circuit în martie 2024.
Dar nici alţi sportivi care au fost depistaţi pozitiv cu trimetazidină nu au scăpat ieftin. Poate cel mai celebru caz este cel al patinatoarei din Rusia, Kamila Valieva. În 2021, când avea 15 ani, patinatoarea a fost depistată pozitiv după o probă de urină.
Decizia a fost una cruntă: suspendare de patru ani, iar medaliile obţinute au fost retrase, inclusiv aurul olimpic cucerit la Beijing, în 2022, alături de echipa Rusiei. Valieva va putea revei în competiţii în anul 2026.
Iga Swiatek a rupt tăcerea după comunicatul emis de ITIA, spunând că vrea să împărtăşească alături de fanii ei cea mai urâtă experienţă din viaţa ei. Poloneza a ratat trei turnee în timpul suspendării provizorii şi mai are de ispăşit 8 zile din pedeapsă:
“În ultimele 2 luni şi jumătate am fost supusă unei proceduri ITIA stricte, care mi-a confirmat nevinovăția. Singurul test antidoping pozitiv din cariera mea, care a indicat un nivel incredibil de scăzut al unei substanțe interzise de care nu am mai auzit până acum, a pus sub semnul întrebării tot ceea ce am muncit din greu întreaga mea viață. Atât eu, cât și echipa mea a trebuit să facem față unui stres și unei anxietăți enorme.
Acum, totul a fost explicat cu atenție și, cu o bilă albă, mă pot întoarce la ceea ce îmi place cel mai mult. Știu că voi fi mai puternică ca niciodată.Vreau să fiu deschisă cu voi, chiar dacă știu că nu am greșit cu nimic.
Din respect pentru fanii mei și pentru public, vă împărtășesc toate detaliile acestui cel mai lung și mai dificil „turneu” din cariera mea. Cea mai mare speranță a mea este că veți rămâne alături de mine“, este mesajul Igăi Swiatek.