Life

Ce fac acum copiii adoptați de Bodo, solistul trupei Proconsul: “Am tras tare ca ei să fie bine, să eliminăm traumele”

Bodo, solistul trupei Proconsul, face dezvăluiri exclusive despre viața lui, după ce s-a mutat în Dobrești, județul Argeș, împreună cu soția și cei doi copii pe care i-au adoptat.
25.05.2022 | 14:54
Ce fac acum copiii adoptati de Bodo solistul trupei Proconsul Am tras tare ca ei sa fie bine sa eliminam traumele
ADVERTISEMENT

Bogdan Marin (Bodo), solistul trupei Proconsul, s-a mutat în Dobrești, Argeș, de doi ani de zile, mai exact de când a venit pandemia. Artistul și soția lui au luat această decizie după ce au stat o lună în căsuța lor de la țară. Și nu le pare rău deloc, dimpotrivă, viața lor s-a schimbat total.

Ce spune Bodo de la trupa Proconsul despre copiii săi: “Știu că sunt adoptați”

Mutat la țară, solistul trupei Proconsul spune că nu îi este greu să vină în București de câte ori are nevoie. În restul timpului, atât el, dar mai ales familia lui se bucură de aerul curat, de verdeața din jur, dar și de spațiul pe care îl au la Dobrești. În exclusivitate pentru FANATIK, Bodo vorbește despre familia lui, despre locul în care s-au mutat și activătățile de acolo, dar și despre noutățile din cariera sa. A reluat concertele și a lansat o melodie alături de Cabron.

ADVERTISEMENT

”M-am mutat la țară, în Argeș, în Dobrești. Acolo locuiesc și nu mă gândesc să mă reîntorc în București. Stau relativ bine. Fac o oră și jumătate până acasă. Este extraordinar de bine. M-am dezobișnuit de București. Abia aștept să ies.

Cam de două ori pe săptămână vin în București, dar abia aștept să revin în zona mea, unde totul e verde, nu e trafic… Viața are altă conotație.

ADVERTISEMENT

Avem spațiu, nu este aglomerat și este alt aer. De la mine din curte până la Brașov este pădure continuă. Îți dai seama cam cât oxigen am”, a declarat, pentru FANATIK, Bogdan Marin, solistul troupei Proconsul, cunoscut și ca Bodo.

Bodo a devenit microbist de când băieții lui joacă fotbal

Bogdan Marin spune că cei doi băieți pe care el și soția sa, Loredana, i-au înfiat în urmă cu 8 ani se simt bine la Dobrești. În plus, copiii joacă fotbal și au rezultate fantastice. De când Daniel și Flip s-au înscris într-o echipă de fotbal, el a devenit microbist.

ADVERTISEMENT

”Copiii sunt în regulă. Merg la școală acolo. Comuna are o clasă de olimpici. În clasa lor sunt 7 elevi. Este foarte bine de ei. Fac sport, joacă fotbal la Topoloveni. Au jucat înainte la Voluntari. Echipa este tânără, au un antrenor care se comportă  cu ei foarte frumos. Este extraordinar de iubit. Sunt prieteni și au rezultate fantastice. Sunt microbist de când joacă fotbal amândoi copiii”, susține Bodo, solistul trupei Proconsul.

”Mă simt binecuvântat, favorizat că îi am pe acești copii”

Bodo, solistul trupei Proconsul, susține că se simte binecuvântat de când i-a înfiat pe cei doi copii, acum în vârstă de 9, respectiv 10 ani. Bogdan Marin mai are un fiu din tinerețe, dar spune că și pe Daniel și pe Flip îi iubește la fel de mult. Copiii știu că au fost adoptați și se mândresc cu părinții lor celebri.

ADVERTISEMENT

”Băieții au 9 și 10 ani. Îi avem de mici, de când aveau 9 luni și un an. Mă simt binecuvântat, favorizat că îi am pe acești copii. Mi-au schimbat viața Filip și Dani. Îi iubim amândoi ca pe copiii noștri. Eu am un băiat mare, dar și pe ei îi iubesc ca pe copilul meu.

Ei știu că sunt adoptați și nu au nicio problemă. Am tras tare ca ei să fie bine, să eliminăm traumele și am reușit. Sunt absolut siguri pe ei și se mândresc cu tati și cu mami. Sunt răsfățați. Sunt doi copii energici, plini de viață, care ne surprind în fiecare clipă”, susține Bogdan Marin, solistul trupei Proconsul.

De ce s-au mutat în Județul Argeș

Bogdan Marin a povestit că el și familia lui s-au mutat la Dobrești, județul Argeș, în luna martie 2020, atunci cînd a început pandemia. Cei doi soți s-au gândit că ar fi mai bine să se mute în căsuța de la țară, decât să stea cu măștile pe față în Capitală.

Artistul a luat decizia să se mute la țară, în momentul în care soția lui i-a spus că ea nu se mai vede în București.

”Noi ne-am mutat aici în martie, în pandemie, când a început totul. Aveam casa de la țară și am zis, decât să stăm în București cu măștile pe figură, mai bine să venim aici, chiar dacă locuiam în Pipera. Și, după o lună de zile, nevastă-mea mi-a declarat că nu se mai vede în București. Eu am o meserie liberală, nu merg dimineața la serviciu și abia așteptam să spună asta”, pretinde acesta.

Loredana a deschis un ONG, ca să nu intre în depresie

Solistul trupei Proconsul susține că soția lui a dorit să aibă o activitate, dar care să o împlinească și să o țină departe de o eventuală depresie. Astfle, aceasta a înființat un ONG la Dobrești, pentru un atelier de joacă pentru copii, dar nu numai.

Acolo, copiii auo mulțime de activități și sunt ajutați să își face și lecțiile, de o profesoară angajată de Loredana. În prezent, centrul este frecventat de peste 90 de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani, care își desfășoară activitatea în trei grupe. Cu ajutorul donațiilor, Bodo și Loredana au amenajat un spațiu de 200 mp din fosta discotecă a localității respective.

”Ca să nu intre Loredana în depresie, să aibă o activitate, a făcut un ONG, un atelier de joacă  pentru copii, după standardele de București, din donații. Am ajutat-o, are cel mai mare spațiu, 200 m pătrați în fosta discotecă din localitate.

Am fost surprinși de bunătatea lui Dumnezeu. Au început să apară donațiile. În 6 luni au intrat un miliard de lei. Nu i-am văzut, pentru că mi-am dorit ca toate donațiile să fie în obiecte: cineva a făcut băile, altcineva a tras apa și fosa septică, pentru că nu avea nimic acest spațiu.

După un an de funcționare, Loredana are peste 90 de copii între 3 și 14 ani în trei grupe și își desfășoară aici activitatea”, a mai declarat Bodo, pentru FANATIK.

”Copiii răspund foarte bine la niște activități care nu costă nimic”

Bogdan Marin mai spune că centrul și-a început activitatea cu copii pe care nu avea cine să îi ajute să își facă lecțiile. În plus, ei mai invită diverse personalități, pentru a le îmbogăți cunoștințele și a-i face să aibă o altfel de viziune. Activitatea ONG-ului este posibilă cu ajutorul donațiilor, dar și a unor sume de bani din buzunarul propriu.

”Este un fel de after scool după ora 16.00. Au tot felul de activități în aer liber și vin personalități din diferite domenii să le vorbească. Au venit oameni care au fost în Afganistan și Irak, care le-au povestit despre viața militară, ce înseamnă să îți iubești țara.

Au venit și medici, profesori, stomatologi, să îi învețe cum să se spele pe dinți. Au teatru de copii… Avem voluntari din Timișoara și Sibiu, fac vara diferite jocuri de tabără la Dobrești de Argeș, unde ne-am mutat. Sunt foarte încântat, toate dau rezultate, copiii evoluează. Copiii răspund foarte bine la niște activități care nu costă nimic. Acesta este scopul ONG-ului”, mai spune Bodo.

Și-a reluat activitatea artistică

Artistul este fericit că și-a reluat activitatea cu trupa Proconsul. Băieții au lansat și o piesă alături de Cabron, intitulată ”Omul din oglindă”, iar Bodo ne-a dezvăluit cum au ajuns la această colaborare.

”Cu trupa avem concerte, Slavă Domnului. Toată vara este plină de concerte. Stau puțin pe acasă. Rămâne Loredana singurică, cu copiii. Am lansat piesa ”Omul din oglindă” cu Cabron. Este vorba despre oglinda sinceră, născută din realitate, când începi să îmbătrânești și te uiți ce îți place sau ce nu îți mai place la tine și ce ai vrea să schimbi atât fizic, cât și psihic în viața ta. Este oglinda sufletului, în care vezi ce ai făcut și ce ai vrea să schimbi”, spune Bogdan Marin, solistul trupei Proconsul.

Trupa a mai înregistrat o piesă alături de Cabron și de Puya

Solistul mai spune că au câștigat un nou prieten, pe Cabron, care este un “personaj delicios”. Pe lângă piesa lor, au mai înregistrat încă una, alături de Cabron și de Puya.

”Nu am colaborat cu niciun rapper de calibrul lui Cabron până acum. Și am descoperit, chiar dacă sunt două bariere diferite, un personaj absolut delicios, un companion foarte tare și un prieten de nădejde. Asta s-a materializat în afară de piesa aceasta.

Înainte să îl sunăm noi pe el, să îi propunem să cânte piesa noastră, el de câteva luni se gândea cum să dea de mine. Fiind în lucru cu albumul lui își dorea o piesă pe care să o cânte cu mine și se gândea pe cine să sune, cum să dea de mine. Dar nu a fost nevoie, pentru că am sunat eu și am mers cu drag să înregistrez și piesa aceasta, și piesa lui, un featuring cu Cabron și cu Puya”, a mai povestit Bogdan Marin, solistul trupei Proconsul pentru FANATIK.

Melodia cu Puya și Cabron va apărea pe un album nou. Sâmbătă, Proconsul are concert la Craiova, duminică – la Lupeni, săptămâna viitoare – la Luduș, iar artițtii vor ajunge pentru trei zile la mare. Bodo spune că așteaptă ca băieții lui să ia vacanța, să îi poată lua cu el la concerte.

 

 

ADVERTISEMENT