Life

Ce face acum văduva lui Mihai Constantinescu. Veste dată de Simona Secrier: “Emoțional nu aveam cum”

Simona Secrier va susține primul spectacol după ce a murit Mihai Constantinescu! Văduva artistului afirmă că pandemia a ținut-o departe de scenă, dar și lacrimile vărsate pentru cel care i-a fost partener de viață.
02.06.2022 | 12:35
Ce face acum vaduva lui Mihai Constantinescu Veste data de Simona Secrier Emotional nu aveam cum
Simona Constantinescu va cânta pentru prima dată de la moartea lui Mihai Constantinescu. Sursa foto: arhiva personală.
ADVERTISEMENT

Simona Secrier, văduva lui Mihai Constantinescu, va urca pe scenă, azi, 2 iunie, pentru prima dată de la moartea regretatului artist, care a încetat din viață pe 29 octombrie 2019. Solista va susține un recital, în cadrul căruia va interpreta și cunoscuta melodie a lui Mihai Constantinescu, O lume minunată, care a încântat generații de copii.

Simona Secrier va urca pe scenă pentru prima dată de la moartea lui Mihai Constantinescu

Simona Secrier, văduva lui Mihai Constantinescu, povestește că a avut o copilărie frumoasă în anii de comunism. De Ziua Copilului a rememorat anii în care cânta pe scenă alături de Mihai și îi încânta pe cei mici, în ciuda faptului că artistul nu a avut copii.

ADVERTISEMENT

Simona Secrier spune că pandemia a ținut-o, până acum, departe de scenă, dar este de părere că nu ar fi fost în stare să cânte după moartea lui Mihai Constantinescu. Primul spectacol al Simonei Secrier va avea loc în Parcul de Agrement din Bragadiru, de la ora 16.00, și se numește ”Bucuriile copilăriei”.

”Sunt onorată să fiu invitată acolo și de faptul că s-au gândit la mine și implicit la Mihai. Voi cânta pentru copii. Sigur le voi cânta și melodia lui Mihai, O lume minunată.  

ADVERTISEMENT

Cred că am avut cea mai frumoasă copilărie. Am fost patru frați și am copilărit frumos, au fost vremuri frumoase.

Cu Mihai eram tot timpul în turnee. Știi bine că Mihai iubea copiii și îi venera, chiar dacă el nu a avut copii. Era o bucurie pentru noi să mergem să le bucurăm sufletele, să ne jucăm împreună cu ei.

ADVERTISEMENT

Da, practic este primul spectacol după pandemie, dar și primul după ce l-am pierdut pe Mihai. În pandemie nu aș fi avut cum să cânt, și nici emoțional nu aveam cum, nu puteam. Ar fi fost prea repede după ce a plecat el… și mi-ar fi dat lacrimile”, a declarat, pentru FANATIK, Simona Secrier.

Simona Secrier: “L-am visat pe Mihai. Era în lumină”

Simona Secrier spune că l-a visa pe regretatul artist de două ori în primul an. Văduva lui Mihai Constantinescu spune că, de fiecare dată, artistul a repetat gestul de a se închina, așa cum făcea și în fața publicului, la finalul interpretării unui melodii. După moartea lui Mihai Constantinescu, Simona a mers zilnic, o perioadă, la locul lui de veci.

ADVERTISEMENT

”L-am visat de două ori în primul an, după ce s-a stins. Era în lumină și m-am bucurat. Știu că este bine. Se înclina cum se înclina în fața publicului, după ce termina de interpretat o melodie”, a mai spus Simona Secrier.

Mihai Constantinescu a murit pe 29 octombrie 2019, la vârsta de 73 de ani, în urma unei grele de suferințe. A stat luni de zile în comă, pe un pat de spital. Așa cum se obișnuiește, Simona a respectat tradițiile creștinești și i-a făcut artistului toate parastasele.

Simona și Mihai s-au cununat în 2017

Simona Secrier și Mihai Constantinescu au încercat să-și trăiască povestea de dragoste departe de ochii presei și ai curioșilor preț de mai bine de 20 de ani. Abia în 2017, la insistența cântărețului, cei doi au hotărât să își oficializeze relația.

Tot în același an, Simona Secrier și Mihai Constantinescu au ajuns în fața altarului. Cei doi artiști şi-au jurat iubire şi credinţă în fața lui Dumnezeu, fără ca cineva să afle, în afară de apropiații lor.

Văduva lui Mihai Constantinescu a păstrat geaca preferată a artistului

După moartea lui, Simona Secrier a povestit că a dat foarte multe haine de pomană de-ale artistului. În schimb, a păstrat o geacă de catifea mov pe care el a cumpărat-o și a purtat-o mult, în ultima perioadă a vieții.

Simona a mai afirmat că Mihai făcea micul dejun dimineața și că acest lucru îi lipsește enorm. Cât a trăit Mihai, solista a băut doar cafea preparată de acesta. Se plimbau tot timpul, pentru că nu le plăcea să stea pe acasă.

 

ADVERTISEMENT