Cum arată acum viața lui Costel din La Bloc. Dragoș Moștenescu a fost unul dintre cei mai îndrăgiți actori ai serialului de la Pro TV, dar în urmă cu șase ani a decis să lase totul în urmă și să plece departe de România.
Dragoș Moștenescu are acum 56 de ani, iar la începutul anilor 2000 a câștigat simpatia publicului interpretând rolul lui Costel în serialul La Bloc. În urmă cu șase ani, însă, actorul a luat decizia de a se muta din România.
Fosta vedetă Pro TV și-a luat familia și s-a mutat în Anglia, la Londra. Spre deosebire de colegul său, Mihai Coadă- Nelu Curcă, Dragoș Moștenescu nu a renunțat la cariera actoricească. În 2022, el era în mijlocul unor filmări pentru BBC.
De curând, Dragoș Moștenescu a acordat un interviu în care a dezvăluit că niciun rol de al său nu a mai avut același impact precum Costel din La Bloc. Asta nu îl face să fie demoralizat, ci se bucură în continuare de meseria sa.
„Producțiile îmi merg binișor. Nu am explodat încă, dar am făcut lucruri bunicele. Am tot felul de soiuri de comedie, seara, peste zi, în funcție de castingurile pe care le iau sau nu le iau, pot avea sau nu filmări.
De curând, a ieșit un serial pentru BBC în care am jucat un rol secundar și pentru HBO. Se numește Câinii ploii și poate fi văzut pe platformele amintite”, a declarat Dragoș Moștenescu pentru playtech.ro.
Totodată, Costel din La Bloc își dorește să facă un serial asemănător cu cel care l-a consacrat. „E bine că sunt încă în formă, dar e loc și de mai bine, cum spuneam. Sperăm, în curând, să avem mai multe cerințe, dar lucrurile depind foarte mult și de caracterele care se joacă.
Momentan, sunt și în etapa de dezvoltare a unui scenariu personal care se va numi Casă la comun și în care accentul cade pe mai mulți oameni care trăiesc împreună, împărțind o baie, o bucătărie, cum se întâmplă în foarte multe zone prin Marea Britanie, inclusiv în Londra.
E vorba despre cei veniți să muncească în Londra și nu sunt cu familia sau cu tinerii, spre exemplu, care nu-și permit să închirieze un apartament, stau într-o casă, din asta, cu trei sau cu patru camere, în care împart la comun bucătăria și baia sau băile, dacă sunt două. Și asta e o chestie foarte comună, aici. E un fenomen cunoscut și de către români. Încerc să exploatez această idee”, a declarat Costel din La Bloc.
De asemenea, Dragoș Moștenescu a explicat că în viitorul apropiat nu se gândește să se întoarcă în România. Momentan, își dorește să profite din plin șansele pe care le are în Anglia și își clădească o carieră de succes. Totuși, nu se gândește să iasă la pensie din Londra.