Sporturi

Ce făcea Sorana Cîrstea, retrasă din echipa de Fed Cup, în timp ce România se califica în semifinale. Video

11.02.2019 | 13:00
Ce facea Sorana Cirstea retrasa din echipa de Fed Cup in timp ce Romania se califica in semifinale Video

Ce făcea Sorana Cîrstea în timp ce echipa României de Fed Cup se califica în semifinale. Echipa României de Fed Cup a reuşit o performanţă incredibilă calificându-se în semifinalele competiţiei după ce a învins chiar la ea acasă campioana en-titre, Cehia. Fără Sorana Cîrstea, Simona Halep, Irina Begu şi Monica Niculescu au adus punctele victoriei pentru tricolore. Vezi punct cu punct, toate detaliile partidelor disputate de Simona Halep şi Mihaela Buzărnescu în Fed Cup Cehia – România, accesând aplicaţia de mai jos.

Sorana Cîrstea s-a retras la finalul lui 2018 din echipa de Fed Cup a României, invocând motivul potrivit căruia lasă tânăra generație să facă un pas în față, să se afirme. Totuşi, adevăratul motiv ar fi acela că Sorana nu se poate înţelege cu Simona Halep. “Noi ne știm de la 8 ani, dar nu am fost niciodată prietene apropiate. Am zis într-un interviu că echipa României nu stă în Simona. Ceea ce am vrut să spun este că echipa României poate să vină cu două echipe de Fed Cup, pentru că avem foarte multe jucătoare și dacă lipsește Simona nu se întâmplă nimic. Toată lumea mi-a sărit în cap pentru asta”, a declarat Cîrstea în urmă cu câteva zile.

Sorana Cîrstea a ignorat total performanţa echipei de Fed Cup a României

Totuşi, ocupanta locului 92 în clasamentul WTA, nu le-a trimis fetelor din echipa de Fed Cup a României niciun mesaj de felicitare. În schimb, ea a preferat să publice pe contul personal de Instagram două videoclipuri în care se antrenează din greu în sala de forţă. De asemenea, sportiva din Tîrgovişte a oprit comentariile la postările cu pricina, pentru ca urmăritorii ei să nu poată replica.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

@sashacalisthenic

O postare distribuită de Sorana Cirstea (@soranacirstea) pe

Totuşi, antrenamentele intense efectuate de Sorana nu au dat până acum rezultat. Ea a fost de curând umilită în primul tur al calificărilor de la Doha de o jucătoare anonimă. Sorana Cîrstea a cedat în faţa japonezei Shuko Aoyama, locul 651 WTA, scor 6-4, 0-6, 3-6.