News

Ce făceau Elena şi Nicolae Ceauşescu de Paşte, când românii erau la biserică. Ce nu lipsea din casa familiei Ceauşescu de Înviere

22.04.2019 | 21:48
Ce faceau Elena si Nicolae Ceausescu de Paste cand romanii erau la biserica Ce nu lipsea din casa familiei Ceausescu de Inviere

În anii gri ai României, Paștele nu era interzis, însă nici recunoscut oficial, așa că iubirea pentru Dumnezeu a românilor trebuia ascunsă în punmi și mărturisită pe ascuns, trecând prin încercări grele din cauza faptului că regimul încerca adesea să împiedice sărbătoarea Învierii.

Ce făceau Elena și Nicolae Ceaușescu de Paște

Cu toate acestea, în interiorul familei dictatorului se pregăteau mâncăruri tradiționale în perioada sfântă. De altfel, Nicolae Ceaușescu se considera, cel puțin, ateu. Suzana Andreiaș, fost administrator al reședinței din București și Snagov, a explicat pentru adevărul.ro că de Paști și Crăciun erau nelipsite preparatele culinare specifice acestor sărbători. De menționat este că apropiații copiilor familiei susțin că Zoia Ceaușescu era o fire religioasă și ținea posturile de peste an. „Să ştiţi că ţineau sărbătorile astea, Paştele, Crăciunul. Mâncau ce mânca toată lumea: carne de miel, ouă roşii, cozonac. Să ştiţi, la ei în casă se făceau întotdeauna ouă roşii”, a povestit Suzana Andreiaș.

Fostul administrator al reședinței prezidențiale a dictatorului își amintește cum într-un an n-a făcut cozonac de Paști pentru familia Ceaușescu. „Pentru mine făcusem, dar pentru ei nu. Şi în ziua aceea, de Paşti, au venit la Snagov. Ouă roşii făcusem şi pentru ei, şi pentru mine. În casă era cozonac de la Sector (Gospodăria de Partid – n.r), frumos aranjat pe tavă.

Ce făceau Elena şi Nicolae Ceauşescu de Paşte, când românii erau la biserică. Ce nu lipsea din casa familiei Ceauşescu de Înviere
Cei doi țineau de obiceiuri

Paște petrecut pe ascuns. Aveau pe masă ouă, cozonaci şi foarte multe fructe și în suflet multă ură

«De unde este cozonacul ăsta?», mă întreabă tovarăşul. De la Sector, îi spun. «Tu n-ai făcut?». N-am făcut! Mi-a fost ruşine să-i spun că pentru mine am făcut şi pentru ei nu. «Uite, noi mergem să ne plimbăm şi tu ne faci cozonac până ne întoarcem!». În două ore am făcut cozonac acolo, în vilă, în cuptor. I-au pus în maşină şi i-au luat cu tot cu tăvi la Bucureşti. A treia zi de Paşte, când am ajuns la Bucureşti, am mai văzut doar unul în bucătărie. Şi o întreb pe fata din casă: Olimpia, cine a mâncat, mă, cozonacii ăia? «Dumnealor au mâncat», a zis fata. Lui îi plăcea cozonacul simplu, numai cu stafide”, a povestit femeia pentru sursa menționată mai sus.

Ce făceau Elena şi Nicolae Ceauşescu de Paşte, când românii erau la biserică. Ce nu lipsea din casa familiei Ceauşescu de Înviere
De pe masa familiei Ceaușescu nu lipseau ouăle roșii, cozonacul și fructele

Camil Roguski, fost administrator al palatelor ceaușiste a povestit că sărbătorile se desfășurau frumos în casa dictatorului, dar departe de ochii străinilor. „În casele lor nu intra nimeni altcineva decât familia. Ei, părinţii, copiii şi nepoţii. Nici soţia lui Valentin nu intra. Obiceiurile de acasă erau sfinte şi pentru ei, care au fost nişte ţărani. Ceauşeştii ţineau sărbătorile – de Paşti, de Crăciun – în sufrageria mică, de lângă bucătărie. Aveau pe masă ouă, cozonaci şi foarte multe fructe. La sărbători venea un călugăr care slujea mâncarea. Altfel, eu, unul, în biserică nu i-am văzut”, a povestit Roguski.