Oamenii de știință au confirmat recent că orbita unei roci spațiale cu o lățime de 160 de metri, cunoscută sub numele de Dimorphos, a fost modificată atunci când sonda Dart a lovit frontal luna trecută.
Potrivit cercetătorilor citați de BBC, la această concluzie s-a ajuns după efectuarea măsurători realizate cu telescoape spațiale și terestre. Amintim că misiunea NASA a fost concepută pentru a testa o potențială strategie de apărare a Pământului împotriva obiectelor amenințătoare.
Succesul misiunii dovedește că o astfel de idee ar putea funcționa, dar numai cu condiția să fie inițiată suficient de devreme și ca ținta să nu fie prea masivă.
“Această misiune arată că Nasa încearcă să fie pregătită pentru orice ne-ar putea oferi Universul. Cred că NASA a dovedit că suntem serioși în calitate de apărători ai planetei“, a declarat Bill Nelson, administratorul agenției.
Agenția spațială a publicat marți o serie de date în sprijinul evaluării sale, inclusiv imagini de la telescopul spațial Hubble și de la o mică navă spațială italiană care s-a aflat la o distanță de aproximativ 50 km de impact.
Testul de redirecționare a asteroidului dublu (Dart) a avut loc la aproximativ 11 milioane de km de Pământ. În cadrul acestuia, satelitul NASA, de mărimea unui frigider, a intrat direct în Dimorphos la 22.000 km/h, distrugându-se în timpul procesului.
Roca spațială orbitează în jurul unui obiect mult mai mare (780 m lățime; 2.550 ft) numit Didymos. Înainte de impact, Dimorphos a avut nevoie de 11 ore și 55 de minute pentru a parcurge un circuit în jurul fratelui său.
Dovezile telescopului indică acum că această perioadă orbitală a fost redusă la 11 ore și 23 de minute – o schimbare de 32 de minute. Acest lucru corespunde deplasării lui Dimorphos mai aproape de Didymos cu zeci de metri.
“Aceasta este o schimbare de 4% a perioadei orbitale a lui Dimorphos în jurul lui Didymos. Dart i-a dat doar o mică împingere. Dar dacă ai vrea să faci acest lucru în viitor, ai vrea să o faci cu ani de zile înainte“, a comentat Dr. Nancy Chabot de la Laboratorul de Fizică Aplicată al Universității Johns Hopkins, care a condus misiunea pentru Nasa.
Dr. Tom Statler, cercetător al programului Dart al Nasa, a ridicat totuși un semn de întrebare cu privire la tragerea unor concluzii prea mari din acest experiment. Asteroizii se prezintă în multe forme diferite, a spus el. Acesta s-a referit la compozițiile și construcțiile lor, care erau diverse, aspect subliniat de fiecare dată când o misiune a vizat un nou obiect.
“Nu ar trebui să fim prea nerăbdători să spunem că un test pe un asteroid ne spune exact cum s-ar comporta orice alt asteroid într-o situație similară“, a subliniat dr. Tom Statler. El a precizat că omenirea poate folosi acest test ca punct de ancorare pentru calculele de fizică.