Odată cu venirea sezonului cald, căpușele încep să fie active. Dacă vrei să le ții la distanță, fără să folosești substanțe chimice dure, ai la dispoziție o altă soluție. Și anume, plantarea unor flori care alungă aceste insecte.
Căpușele fac parte din categoria insectelor care le dau bătăi de cap multor români, în special celor care stau la curte. În sezonul cald, acestea devin active și pare aproape imposibil să scapi de ele.
Uneori, dacă alegi să folosești substanțe chimice puternice, riști să distrugi și restul insectelor care sunt benefice grădinii. Pentru a nu ajunge în astfel de situații, cel mai bine este să plantezi flori. Nu multă lume știe, dar există câteva flori care nu doar că țin căpușele la distanță, dar sunt și o pată de culoare.
Unele dintre cele mai eficiente flori împotriva căpușelor sunt gălbenele. Aceste flori conțin piretru, un compus care se folosește pentru obținerea substanțelor repelente pentru insecte. Astfel, dacă alegi să le plantezi în grădină, gălbenele vor fi un repelent natural împotriva căpușelor.
Lavanda este o altă plantă care ține la distanță căpușele, datorită mirosului intens. Lavanda are un miros puternic pe care anumite insecte, printre care și căpușele, îl consideră respingător.
Crizantema, o floare foarte populară în rândul românilor, nu doar că este o pată de culoare în grădină, dar respinge și căpușele. Crizantemele conțin piretrină, o neurotoxină care este letală pentru căpușe.
Rozmarinul nu face minuni doar în bucătărie, ci și împotriva căpușelor. Folosit de cele mai multe ori pentru a da un gust aparte preparatelor, rozmarinul conține uleiuri care împiedică insectele să detecteze gazda. Este eficient împotriva căpușelor, dar și împotriva altor dăunători, precum țânțarii.
Dacă vrei să ții căpușele la distanță, trebuie să știi că și eucaliptul este eficient. Frunzele de eucalipt sunt bogate în cineol, unul dintre cele mai puternice repelente pentru căpușelor.
De asemenea, împotriva căpușelor este foarte eficientă și menta, o plantă care are un miros foarte puternic. În plus, marele avantaj al mentei este că se răspândește rapid și protejează o suprafață mai mare.