News

Ce hotărâre surprinzătoare a luat soția lui Cătălin Cherecheș, în timp ce partenerul ei se află la închisoare. Cererea formulată de către Tabita

Tabita, soția lui Cătălin Cherecheș, se ocupă de afacerile familiei după ce soțul și părinții ei au primit condamnări în instanță.
10.09.2024 | 09:08
Ce hotarare surprinzatoare a luat sotia lui Catalin Chereches in timp ce partenerul ei se afla la inchisoare Cererea formulata de catre Tabita
Cătălin Cherecheș și Tabita Gliga au devenit soț și soție anul trecut. Colaj: FANATIK, Sursa foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Tabita, soția lui Cătălin Cherecheș, fostul primar din Baia-Mare, a fost audiată de DNA Cluj, la finalul anului trecut, în dosarul în care părinții ei, Claudia și Dorin Gliga, au fost cercetați pentru dare de mită, respectiv complicitate la dare de mită. Mama Tabitei a primit o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare, iar tatăl – doi ani și jumătate cu suspendare.

Tabita Cherecheș a înregistrat două mărci la OSIM

Ambele pedepse au fost fără acord de recunoaștere. Din martie 2024, soțul Tabitei se află în penitenciarul Rahova, după ce a fost extrădat de atutoritățile germane, care îl reținuseră pe 28 noiembrie 2023, după ce fugise din țară prin vama Petea. Cătălin Cherecheș ispășește o condamnare de cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.

ADVERTISEMENT

În acest context, Tabita Chehercheș se ocupă de afacerile familiei, cea cu magazinul de rochii pentru evenimente și cofetăriile, care s-au prăbușit în anul în care Cătălin Cherecheș și socrii săi au avut probleme cu legea. Tocmai pentru că aceste afaceri nu merg bine, Tabita Cherecheș a luat decizia să încerce și în alte domenii.

Astfel, conform datelor consultate de FANATIK la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), Tabita Cherecheș a depus, pe 1 iulie 2024, două cereri de înregistrare marcă. Prima marcă este “BAIA MARE TV”, scrisă cu litere albastre. Această marcă a fost înregistrată pentru produse de imprimerie, papetărie și rechizite școlare, servicii de publicitate, marketing și promovare.

ADVERTISEMENT

De asemenea, marca “BAIA MARE TV” mai poate fi folosită pentru servicii de telecomunicații și telecomunicații, servicii educative, de divertisment și sportive. Cealaltă marcă înregistrată de Tabita Cherecheș este “eMM”, în care “e” este de culoare galbenă, iar “MM” în verde, clasele de produse și servicii fiind aceleași ca la “BAIA MARE TV”.

OSIM eliberează certificatul de înregistrare după 8 luni

Tabita Cherecheș a înregistrat mărcile la OSIM alături de Cabinetul Individual Neacșu Carmen Augustina, care este consilier în proprietatea industrială, membru al Camerei naționale a consilierilor în proprietate industrială din România, autorizați pentru domeniul desenelor și modelelor industriale. De la depunerea cererii, vor trece aproximativ 8 luni până când OSIM va elibera certificatul de înregistrare.

ADVERTISEMENT

Din ziua depunerii cererii de înregistrare marca beneficiază de protecție provizorie care devine definitivă odată cu eliberarea certificatului. După ce s-a acordat, certificatul este valabil timp de 10 ani, după care se reiau doar o parte din proceduri şi se poate prelungi valabilitatea cu mai multe perioade de 10 ani.

Înregistrarea unei mărci înseamnă deținerea unui certificat eliberat de OSIM, valabil pe teritoriul României. Nu este obligatorie prezența solicitantului în fața oficiilor, procedurile se fac prin reprezentare. Din punct de vedere juridic, marca este un drept de proprietate privată a celui care a înregistrat-o, oferind exclusivitatea utilizării.

ADVERTISEMENT

Soția lui Cătălin Cherecheș a plătit 1.600 euro pentru cele două mărci

Din punct de vedere contabil, marca este un activ care poate fi vândut, închiriat, evaluat sau gajat, iar din punct de vedere comercial este baza strategiei de vânzări, ea generând reputație și o bază stabilă de clienți, conform OSIM. Legea Mărcilor 84/1998 şi legea 11/1991 a Concurenţei Neloiale oferă pârghiile coercitive necesare pentru a interzice terţilor să utilizeze marca fără acordul celui care o deține.

Conform site-ului OSIM, consultat de FANATIK, mărcile înregistrate de Tabita Cherecheș costă fiecare câte 510 euro, care includ și o clasă NISA. Clasele suplimentare se taxează cu câte 55 de euro, ceea ce înseamnă că soția lui Cătălin Cherecheș a achitat în total, pentru cele două mărci, 1.350 euro fără TVA, adică aproximativ 1.600 euro.

Este de remarcat faptul că mărcile înregistrate de Tabita Cherecheș există deja, dar au alte caracteristici. Marca “Baia Mare TV”, cu roșu și albastru, deține site-ul de știri baiamaretv.ro, în timp ce “eMM”.ro (scris cu galben, verde și albastru) este o platformă online de știri deținută de XAOS Regional Media, companie ce este liderul media din județul Maramureș.

ADVERTISEMENT