Iulia Bogdan, mama din Timișoara, care s-a aruncat marți dimineață de pe un bloc compus din zece etaje, împreună cu cei doi copii ai ei în brațe, nu a dat nimănui de bănuit că avea de gând să decurgă la gestul sinucigaș. Înainte de a-și lua viața, ea a vorbit cu o locatară în vârstă.
Tânăra mamă, în vârstă de 32 de ani, a rugat-o pe bătrână să-i deschidă ușa blocului, prefăcându-se că și-a uitat cheia. Asta în condițiile în care ea nu locuia acolo.
Bătrâna i-a deschis femeii ușa și nu se gândea la ce avea să urmeze. Iulia Bogdan, însoțită de băiatul său de trei ani și fetița de 6 ani, s-au urcat pe acoperișul blocului și s-au aruncat în gol.
Ulterior, trecătorii prin zonă i-au văzut într-o baltă de sânge. Mama și băiatul au murit pe loc, iar fetița încă mai avea semne vitale. Cu toate acestea, nici pentru ea medicii nu au mai putut face nimic.
Femeia s-a deplasat la locul tragediei cu o mașină a iubitei fratelui său. În autovehicul, polițiștii au găsit haine ale copiilor, o cutie de suc, telefonul mobil al Iuliei și o coroniță împletită de fetița ei.
Nu se știe ce a împins-o pe femeie să se sinucidă și mai ales cu copiii în brațe. Cert este că de doi ani era divorțată de soțul plecat în Austria, dar de curând avea depuse actele de recăsătorie la Serviciul de Stare Civilă din Timișoara.
Potrivit Observator, vecinii au observat-o înainte de tragedie că nu era în apele ei. Iulia părea slăbită și tristă.
”Cred că ceva probleme de căsnicie. Era slăbită, se vedea că era necăjită. E incredibil. Mie mi s-a părut foarte tristă, închisă când am văzut-o ieri”, a dezvăluit un vecin.
Psihologii spun că tânăra mamă ar fi ales să-și ia viața din dorința de răzbunare.
”De obicei este din răzbunare pentru un prejudiciu pe care simte femeia că l-ar fi făcut tatăl copiilor. În astfel de speţe, este o tragedie din perspectiva psihiatriei pentru că poţi să constaţi că multe lucruri ar fi putut fi făcute care să prevină decesul, letalitatea comportamentului. Din păcate, reforma în sănătate mintală rămâne la nivel conversaţional”, a explicat un psiholog pentru Observator.
Fostul soț al Iuliei și, totodată, tătăl celor doi copii se pregătește acum de înmormântare.