Fotbal international

Tunelul prin care au ieșit jucătorii lui Liverpool și scenografia impresionantă a sârbilor pe Marakana

06.11.2018 | 20:20
Tunelul prin care au iesit jucatorii lui Liverpool si scenografia impresionanta a sarbilor pe Marakana

UPDATE. Așa cum era de așteptat, fanii sârbi au fost la înălțime în Steaua Roșie Belgrad – Liverpool. Aceștia au desfășurat o scenografie impresionantă, acoperind întreg stadionul în culorile echipei favorite: alb și roșu. 

Scenografie Steaua Roșie Belgrad
Scenografie Steaua Roșie Belgrad

Jucătorii lui Liverpool vor avea parte de o atmosferă incendiară la Belgrad. “Cormoranii” vor evolua marţi, de la ora 19:55, împotriva celor de la Steaua Roşie, iar suporterii sârbi sunt aşteptaţi în număr mare pe stadionul “Marakana”. La primul meci al campioanei Serbiei în Grupa C a Ligii Campionilor, arena a fost plină, iar suporterii au creat o atmsoferă incendiară, care a amintit de anii ’90, când formaţia câştiga Cupa Campionilor Europeni.

Pe internt circulă de mai bine de o lună o filmare de pe stadionul celor de la Steaua Roşie Belgrad. Unul dintre angajaţii clubului din capitala Serbiei a decis să parcurgă drumul de la vestiare şi până la ieşirea pe gazon. Acesta a filmat parcursul, iar jucătorii lui Liverpool pot afla cu această ocazie ce îi va aştepta pe stadionul “Marakana”.

Ce îi aşteaptă pe jucătorii lui Liverpool la Belgrad! Drum infernal pe tunelul stadionului

Jucătorii lui Liverpool vor fi aşteptaţi de o atmosferă incendiară la Belgrad. Drumul de la vestiare şi până pe gazon este unul destul de lung, iar fotbaliştii vor fi nevoiţi să meargă pe un culoar strâmt, plin cu însemne ale clubului din capitala Serbiei. În plus, “cormoranii” vor fi protejaţi de forţele de ordine pe drumul spre terenul de joc, însă vor putea auzi atmosfera din tribunele arenei.

Înaintea meciului Steaua Roşie Belgrad – Liverpool, Jurgen Klopp, antrenorul “cormoranilor”, l-a lăsat acasă pe Xherdan Shaqiri. Tehnicianul german a luat această decizie din cauza tensiunilor politice din Balcani. “Am citit și am auzit despre modul în care Xherdan ar putea fi primit la Belgrad de către fanii sârbi și chiar dacă nu știm ce se va întâmpla, vrem să mergem acolo și să ne concentrăm 100% la fotbal, fără să fim distrași de alte probleme”, a declarat Jurgen Klopp înaintea partidei care se va disputa pe stadionul “Marakana”.