Fotbal intern

Ce îi leagă pe Marinos Ouzounidis și Cristiano Bergodi. Aceleași „sperietori” pentru cei doi tehnicieni

05.05.2021 | 11:07
Ce ii leaga pe Marinos Ouzounidis si Cristiano Bergodi Aceleasi sperietori pentru cei doi tehnicieni
ADVERTISEMENT

Din păcate pentru Universitatea Craiova, Cristiano Bergodi și Marinos Ouzounidis au avut parte în mandatele de tehnicieni de înfrângeri similare. Astfel, cei doi antrenori au pierdut în fața Academicii Clinceni și a Chindiei Târgoviște, două formații care nu își puneau mari speranțe în jocurile contra Craiovei. 

În sezonul precedent, Bergodi a fost aproape să aducă titlul în Bănie, însă a pierdut „finala” cu CFR Cluj. Startul actualei stagiuni l-a prins pe banca Științei, însă înfrângerile cu echipele menționale anterior, dar și neînțelegerile cu conducerea au dus la demisia tehnicianului italian.

ADVERTISEMENT

Visul campionatului pare că se îndepărtează și în acest sezon. Chiar dacă FCSB și CFR Cluj au remizat, rezultat favoribil Universității, oltenii nu au putut să obțină vreun punct în fața Clinceniului și au pierdut teren în bătălia pentru campionat.

Academica Clinceni și Chindia Târgoviște i-au băgat în ședințe pe Cristiano Bergodi și Marinos Ouzounidis. Italianul a părăsit „corabia” după eșecul cu trupa lui Săndoi

După ceea ce a arătat în play-off-ul sezonului trecut, Universitatea Craiova nu ar fi trebuit să aibă probleme în confruntările cu Academica Clinceni și Chindia Târgoviște, însă lucrurile nu au stat deloc așa. Ba, mai mult, Bergodi a plecat din Bănie după eșecurile cu cele două formații.

ADVERTISEMENT

În Liga 1, antrenorul italian a început sezonul „ca din pușcă”, la fel ca în play-off. Universitatea Craiova a avut o serie de șapte victorii consecutive, însă numărul „opt”, atât de iubit în zona Olteniei, nu a fost cu noroc. Pe 23 octombrie 2020, Academica Clinceni a învins-o pe Știința pe „Ion Oblemenco” și a produs un șoc. Bautista Cascini a fost marcatorul unicului gol.

Experiența neplăcută s-a repetat la două săptămâni distanță. Cu olteanul Emil Sândoi la cârmă, Chindia trece printr-un sezon istoric și nu mai tremură pentru evitarea retrogradării. Astfel, pe 6 noiembrie, Daniel Popa marca golul care o făcea victorioasă pe Chindia la Craiova, iar Cristiano Bergodi își anunța demisia după acest joc, fiind într-un conflict cu partea administrativă a clubului. Ba, mai mult, Renzo Rossi, fostul colaborat al lui Bergodi, a anunțat că patronul Mihai Rotaru ar fi vrut să-l aducă pe Corneliu Papură în staff, însă italianul ar fi refuzat.

ADVERTISEMENT

„Nu dau vina pe jucători, eu am vină pentru această înfrângere, am și probleme, mă gândesc  să îmi dau demisia. Nu stau în cer, în ciuda sfinților. Am și probleme și poate asta s-a văzut și în jocul echipei. Jucătorii nu au nicio vină, la pauză se putea schimba toată echipa, dar și antrenorul.Probabil, fără mine, echipa pornește din nou cu altcineva. Eu cred că sută la sută îmi dau demisia” – Cristiano Bergodi, după U Craiova – Clinceni 0-1

  • 14 victorii a avut Cristiano Bergodi în mandatul de 18 jocuri de pe banca Universității Craiova
  • 2 a fost locul ocupat de Știința la finalul sezonului 2019-2020

Nici Marinos Ouzounidis nu a avut mai mult noroc. A pierdut cu ambele echipe în campionat, dar a reușit să o elimine pe Chindia din Cupa României

După demisia lui Bergodi, Mihai Rotaru l-a reinstalat în funcția de antrenor principal pe Corneliu Papură, însă nici acesta nu a avut viață lungă, astfel că a fost înlocuit de Marinos Ouzounidis, un tehnician experimentat. Grecul a debutat cu victoria de pe terenul formației FC Botoșani în Cupa României, iar următorul joc a fost împotriva Clinceniului. Oltenii nu au putut să învingă nici de această dată, rezultatul final arătând o remiză „albă”.

ADVERTISEMENT

Prima înfrângere a lui Ouzounidis a venit pe 27 februarie 2021. La Buzău, Universitatea Craiova a cedat din nou în fața Chindiei lui Săndoi, 0-1. Paul Iacob a adus victoria gazdelor cu aproximativ zece minute înainde de final. Revanșa Universității a venit la câteva zile, în Cupa României, deoarece Știința s-a calificat în semifinalele competiției după golul marcat de Alexandru Cîmpanu.

Următorul eșec al oltenilor a venit abia în etapa a 5-a din play-off, însă ar putea cântări enorm în economia calculelor la titlu. Academica Clinceni pare să fie sperietoare pentru Universitatea în acest sezon, deoarece ilfonvenii au învins-o pe Craiova și în play-off. Partida de la Călărași a arătat că „juveții” nu au constanță, iar victoriile cu CFR Cluj și FCSB ar putea să nu valoreze nimic în viitor. Autogolul lui Marius Constantin, cel care a ajuns la borna 400 de meciuri jucate în Liga 1, a fost suficient ca Universitatatea Craiova să piardă meciul.

Pe plan sportiv, Chindia și Clinceni o duc foarte bine. Dacă Ilie Poenaru a dus Academica în premieră în play-off-ul Ligii 1, Emil Săndoi pare că este hotărât să facă tot posibilul ca orașul Târgoviște să se poate lăuda că are o echipă care ar putea să joace în barajul pentru calificarea în cupele europene.

  • 1 punct are Craiova în cele trei meciuri cu Academica Clinceni din acest sezon
  • 0 puncte a strâns Universitatea în Liga 1 contra Chindiei Târgoviște în actuala stagiune

  • (P) Cota BETANO pentru Sepsi – Universitatea Craiova: 2,85 este cota pentru „peste 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele! 

ADVERTISEMENT