Rapid și Dinamo urmează să se întâlnească în runda cu numărul 1 din play-off, în Giulești, iar formația gazdă pornește cu prima șansă, asta după ce în sezonul regulat a reușit două victorii din două posibile cu rivala bucureșteană. Ce declarații a făcut Eddy Gnahore la conferința premergătoare partidei?
Eddy Gnahore crede că rezultatele negative ale lui Dinamo din ultimul timp au venit pe fondul unei lipse de concentrare pe care jucătorii au avut-o în momentele importante. „Suntem nerăbdători pentru play-off. Știm că e altceva acum. Venim după 3 înfrângeri consecutive, trebuie să ne revenim.
Mereu e enervant să pierzi, ne antrenăm pentru a câștiga. Înțelegem însă că face parte din proces și eșecul, trebuie să înveți din greșești și să nu le repeți. Din păcate nu am putut să reușim asta la ultimele 3 partide și sperăm să ne revenim cu Rapid.
Cred că trebuie să fim atenți la detalii. Și când am pierdut în trecut, am avut posesia, am dominat, probabil că a fost o lipsă de concentrare. Da, e ca un nou campionat, știm că o să fie diferit. Am evoluat anul trecut în play-off, e cu totul diferit, atmosfera, stilul de joc”, a spus Eddy Gnahore.
Fotbalistul francez recunoaște că Universitatea Craiova și Rapid pornesc, prin prisma clasamentului, cu șanse mai mari la primul loc, dar în același timp jucătorul dinamovist nu renunță la luptă și e gata să înceapă cu dreptul play-off-ul, cu un succes în Giulești.
„Dacă vă uitați la favoriți înainte de play-off putem să spunem de Craiova, Rapid, dar oricine poate să bată pe oricine, totul se stabilește cu mici detalii. Ei joacă acasă, e mereu un avantaj când ai meci pe teren propriu, dar noi ne-am pregătit și sunt gata să jucăm. Mesajul pentru fani e același, mulțumim pentru susținere, o să intrăm pe teren și o să dăm totul pentru a câștiga”, a mai spus Eddy Gnahore.
Ales jucătorul sezonului de către fanii lui Dinamo la finalul stagiunii trecute, Eddy Gnahore nu a reușit să se ridice la același nivel în ultimul timp și viitorul său la gruparea bucureșteană rămâne unul neclar, mai ales că îi expiră contractul în vară.
Andrei Nicolescu a vorbit și el despre situația fotbalistului: „Gnahore este o piesă foarte importantă pentru noi, doar că deocamdată ne focusăm să mai închidem niște lucruri pe care le avem de închis. Când vom știi că acesta este lotul cu care abordăm finalul campionatului, probabil vor începe și discuțiile cu el. Am început să discutăm și cu Opruț, sunt discuții cu toți jucătorii importanți, dar nu e o grabă pentru asta”.