Life

Ce imagine spectaculoasă a postat Horia Brenciu cu întreaga sa familie! Mesajul transmis de artist

Horia Brenciu (49 de ani) este extrem de discret legat de viața privată, însă acum și-a delectat fanii din social media cu o fotografie unică cu cei dragi.
18.07.2022 | 21:24
Ce imagine spectaculoasa a postat Horia Brenciu cu intreaga sa familie Mesajul transmis de artist
Horia Brenciu, fotografie de milioane. Cum a apărut artistul alături de întreaga familie. Sursa foto: Instagram.com
ADVERTISEMENT

Vedeta a distribuit o imagine spectaculoasă cu membrii familiei sale. Cu această ocazie a transmis un mesaj care a fost apreciat de cei care-l urmăresc pe rețelele de socializare, care s-au bucurat să-i vadă pe toți laolaltă.

Horia Brenciu, fotografie de milioane. Cum a apărut artistul alături de întreaga familie

Horia Brenciu a încărcat o fotografie de milioane cu întreaga familie. Juratul de la Masked Singer România și-a impresionat internauții cu poza în care apare alături de soția sa, Alice Dumitrescu, și cei 4 copii.

ADVERTISEMENT

Imaginea a fost realizată în timpul unei vacanțe petrecute undeva la mare, pe fundal putându-se observa un apus absolut super. Comentariile și aprecierile fanilor nu au întârziat să apară, poza având peste 2.880 de like-uri.

„Gașca mea nu poate să stea liniștită, nicio clipă…”, este mesajul transmis de cântăreț legat de timpul petrecut cu cei dragi, pe Instagram.

ADVERTISEMENT

Horia Brenciu și soția sa, Alice Dumitrescu, se cunosc de foarte multă vreme. Sunt știu încă din 1995, dar au devenit prieteni și apropiați abia mai târziu. Din 2004 sunt căsătoriți și formează un cuplu foarte unit.

Blondina are două fete din relațiile anterioare, o fetiță pe nume Mina împreună cu artistul și un băiat pe care l-au adoptat. Micuțul are deja 8 ani și este foarte prezent în imaginile postate de vedetă în mediul virtual.

ADVERTISEMENT
Horia Brenciu, imagine cu întreaga familie
Horia Brenciu, imagine cu întreaga familie. Sursa foto: Instagram.com

Horia Brenciu, laude la adresa soției sale, Alice Dumitrescu

Horia Brenciu are numai aprecieri și cuvinte de laudă la adresa soției sale, care de mai bine de 3 ani s-a reinventat. Alice Dumitrescu face foarte multe lucruri pentru dezvoltarea personală, printre care se numără și yoga.

„Soția mea, la 49 de ani, a început să ia cursuri de yoga și să ia cursuri de limbă engleză. O spun cu foarte mare dragoste.

ADVERTISEMENT

Vreau să vă spun că un om aflat în jurul vârstei de 50 de ani care zice vreau să fac ceva nou cu viața mea este de aprieciat, este de îmbrățișat, este de urmat’, spunea vedeta în urmă cu ceva vreme, notează huff.ro.

ADVERTISEMENT