Life

Ce înseamnă, de fapt, boicot. Cuvântul e pe buzele tuturor românilor după refuzul Austriei de a ne primi în spaţiul Schengen

După ce România a primit vot negativ din partea Austriei pentru aderarea la Spațiul Schengen, românii au început să boicoteze toate firmele austriece din țară.
15.12.2022 | 11:14
Ce inseamna de fapt boicot Cuvantul e pe buzele tuturor romanilor dupa refuzul Austriei de a ne primi in spatiul Schengen
Ce înseamnă cuvântul ”boicot”, folosit de români după ce Austria nu a fost de acord cu aderarea României la Schengen. Sursă foto: Pinterest / editare: fanatik
ADVERTISEMENT

Ce înseamnă, de fapt, cuvântul ”boicot”, pe care toți românii l-au rostit în ultima săptămână?

Ce înseamnă, de fapt, boicot

Conform DEX, cuvântul ”boicot” reprezintă o ”sistare organizată”, fie ea parțială sau totală a relațiilor cu o persoană, o organizație, sau cu un stat.

ADVERTISEMENT

Sursa citată arată că în general, această sistare organizată are loc în semn de protest față de acțiunile întreprinse de organizația sau statul respectiv.

De asemenea, boicotul poate reprezenta și o interdicție împotriva unei persoane, a unui grup social sau a unui stat. În unele cazuri, boicotarea se manifestă prin refuzul de a cumpăra anumite produse din partea respectivului grup.

ADVERTISEMENT

Cam asta vedem și acum în România, după refuzul Austriei de a permite României să între în Spațiul Schengen.

Cum boicotează românii Austria? Fiecare persoană are metoda ei în parte.

Spre exemplu, sunt români care au ales să nu mai meargă la ski în acest an în stațiunile austriece, pentru a nu mai susține economia țării respective.

ADVERTISEMENT

Printre aceștia se numără și artiști celebri precum Adi Sînă, sau Andreea Bănică, care au anunțat că vor alege alte destinații pentru vacanța de iarnă.

Cum boicotează românii Austria

Alte mari companii din România au decis să renunțe la colaborarea cu firmele austriece. De asemenea, nenumărați oameni de afaceri care rulau sume destul de mari au luat hotărârea de a nu mai colabora cu băncile austriece, Raiffeisen și BCR.

ADVERTISEMENT

Au existat însă și manifestații mai violente. Spre exemplu, o sucursală Raiffeisen Bank din România a ajuns să fie vandalizată.

Câteva zile mai târziu, în geamul altei sucursale Raiffeisen din țară a apărut un afiș în care Austriei i se cerea să părăsească România.

Sunt însă și români care au decis să nu boicoteze Austria, din motive personale. Pe rețelele de socializare, o parte dintre internauți nu dau vina pe respectiva țară și au spus că vor merge la ski în continuare.

De asemenea, jurnalistul Victor Ciutacu a dezvăluit și el că nu va merge ”cu turma” și că nu va boicota Austria după cele întâmplate săptămâna trecută.

ADVERTISEMENT
Tags: