Limba română ar avea un total de 170.000 de cuvinte, fără a include și diminutivele, potrivit specialiștilor în domeniul lingvisticii. Multe dintre acestea reprezintă un mister pentru mulți români, printre care și termenul ”reziliență”.
Limba română, la fel ca oricare altă limbă din lume, se află într-o continuă dezvoltare. Drept dovadă sunt diferențele actuale de exprimare față de cele cu secole în urmă, pe care le putem identifica în cărți lăsate de critici literari și diferiți scriitori.
Totodată, sunt cuvinte de altădată, arhaisme numite de mulți, cărora puțini le-ar înțelege sensul în prezent. În același timp, în limbajul de zi cu zi românii își creează anumite ticuri verbale sau folosesc destul de des în ultima vreme termenul ”reziliență”.
Unii asociază ”reziliența” cu o persoană capabilă să înfrunte orice obstacol în cale, deloc afectată de opinii negative, de ură și de modul cum alte persoane încearcă să-i pună bețe-n roate. Dacă vom apea la ajutorul DEX descoperim o altă explicație.
”Mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările prin șoc, egală cu raportul dintre lucrul mecanic efectuat pentru ruperea la încovoiere, prin șoc, a unei epruvete și valoarea inițială a ariei secțiunii transversale în care s-a produs ruperea respectivă”, este definiția din DEX.
Așadar, ”rezilient” este un termen care face trimitere la calitatea materialelor, dar și la puterea psihică a unui individ. ”Capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (emoțional, economic etc.)”, mai apare în dexonline.ro
Pentru orice nelămurire cu privire la vocabularul utilizat nu ezitați să consultați frecvent DEX-ul. El vă ajută să evitați erorile de exprimare care să vă pună înt-o conjuctură jenantă, să reușiți la anumite examene sau să fiți promovați la locul de muncă.
”Limba este tezaurul cel mai prețios pe care îl moștenesc copiii de la părinți, depozitul cel mai sacru lăsat de generațiile trecute și care merită să fie păstrat cu sfințenie de generațiile ce-l primesc.
Ea este cartea de noblețe, testimoniul de naționalitate al unui neam – semnul caracteristic prin care membrii aceleiași familii se recunosc în marea diversitate a popoarelor din lume, lanțul tainic ce-i leagă împreună și-i face a se numi frați”, preciza marele poet și dramaturg Vasile Alecsandri în prefața ”Opere complete”, din 1876.