Ce înseamnă Mărțișorul. Semantica renașterii, simbolistica şnurului și bucuria sufletelor care ne înnobilează primăvara

SPECIAL FANATIK
Andrei Dicu   
în Special News
29/02/2020, 19:23
Ce înseamnă Mărțișorul. Semantica renașterii, simbolistica şnurului și bucuria sufletelor care ne înnobilează primăvara SPECIAL FANATIK
Ce înseamnă Mărțișorul. Semantica renașterii, simbolistica şnurului și bucuria sufletelor care ne înnobilează primăvara

Dragi domnișoare și doamne, mărțișorul este o bijuterie, dar dincolo de „obiectul” în sine, el reprezintă o istorie întreagă, pe care domnii de toate vârstele ar trebui s-o dăruiască în fiecare zi. Din 2017, tradiția mărțișorului este inclusă în patrimoniul imaterial al UNESCO. Ce ți-e și cu exprimările acestea, „oficiale”… „Imaterial”… Ce poate fi, totuși, mai „material” decât iubirea, singura trăire care ne restabilește, veșnic, condiția de oameni? Mărțișorul, acest „obiect-bijuterie” care se prinde într-un șnur roș-alb a fost înzestrat, de-a lungul anilor, cu semnificații diverse, de la vestitor al primăverii la simbol al renașterii naturii.

Hotărârea includerii mărțișorului în lista patrimoniului UNESCO a fost luată după ce România, alături de Moldova, Bulgaria și Macedonia, a depus un dosar în care se explica faptul că această duioasă tradiție a primăverii există, cu unele diferențe de formă, dar în același univers spiritual, în zona noastră.

Ce înseamnă Mărțișorul. Semantica renașterii, simbolistica românescă și bucuria ce ne înnobilează primăvara

În general, fetele și femeile primesc mărțișoare și le poartă pe întreaga durată a lunii martie, ca semn al sosirii primăverii, dar și ca simbol al redevenirii. Pe vremea alchimiștilor și a nașterii curentului esoteric al Rozacrucianismului, cavalerii ofereau domnițelor bijuterii având, cu predilecție, formă de trandafir sau de pelican. Trandafirul Cruciat simboliza renașterea, iar Pelicanul, sacrificiul mamei, al femeii, în genere, care își sparge pieptul cu ciocul și își oferă inima puilor, drept hrană. La vremea aceea, puritatea ghiocelului era, așadar, înlocuită cu gentilețea înțepătoare a crucii lipită de… spinul trandafirului și cu sacrificiul păsării, care devine nemuritoare prin urmașii săi.

Mai mult, arheologii au descoperit obiecte cu o vechime de milenii, care pot fi considerate mărțișoare. Au forma unor mici pietre de râu, vopsite în alb și roșu, înșirate pe ață sau pe cordoane metalice, menite să fie purtate la gât sau pe mână. În Grecia antică, roșul semnifica vitalitatea femeii, iar albul, înțelepciunea bărbatului. Șnurul mărțișorului însemna, așadar, împletirea inseparabilă a celor două principii.

Soarele coboară pe Pământ, cu chip de fată

Simbolistica șnurului de care este prins un obiect delicat este relevată și de unele legende, majoritatea provenind din zona est-europeană. Se spune că Soarele ar fi coborât pe Pământ cu chip de fată și ar fi fost luat prizonier un zmeu. Pentru a-l elibera, un războinic s-a luptat cu zmeul dar și-a vărsat sângele în zăpadă. Soarele a urcat, din nou, în neant și în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghioceii, vestitorii renașterii…

Vechii alchimiști  – și îl cităm în acest sens pe savantul Jules Boucher – specializat în simbolistică și esoterism, susțineau că permanența unei flori este asigurată de răcoarea gheței.

Iarna a chemat gerul, să ucidă floarea…

Potrivit unui mit care circulă în Moldova și în Bucovina, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieșit la marginea unei păduri și a observat cum, într-o poiană, de sub zăpadă a răsărit un ghiocel, într-o tufă de porumbari. Iarna a chemat gerul să ucidă floarea, iar ghiocelul a înghețat. Primăvara a dat la o parte zăpada, rănindu-se la mână din pricina mărăcinilor. O picătură de sânge fierbinte a căzut pe floare, făcând-o să învie. Sângele roșu a vorbit divin, deasupra zăpezii albe…

Se spune că, în vechime, mărțișorul era fabricat din fire răsucite din lână, albă și neagră sau albă și albastră. Obiceiul era, de fapt, o secvență din ritualul înnoirii timpului, mai exact sosirea primăverii, care reprezenta moartea și renașterea simbolică a Dochiei. Potrivit tradiției, firul mărțișorului, o funie de 365 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia, în timp ce își urca turma de oi pe munte. Din acest motiv, etnologii numesc mărțișorul drept „funia zilelor, săptămânilor și lunilor anului, adunate într-un șnur bicolor”.

Sabina Ispas:„ Numele tradiției vine de la Martius”

Academicianul Sabina Ispas, de la Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” din Bucureşti, punctează: Mărţişorul este una dintre cele mai frumoase şi vechi tradiţii dintre cele păstrate în cultura populară românească. Rădăcinile acesteia merg spre lumea antică. Numele tradiţiei vine de la „Martius”, termenul latin ce îl desemnează pe zeul Marte. În acelaşi timp, este numele unei împletituri din două fire, roşu şi alb, foarte rar albastru şi alb sau negru şi alb. Această împletitură era făcută, de obicei de femeile vârstnice. Se ataşa la încheietura mâinii, la gleznă, la gât, uneori peste şolduri, în jurul taliei. Purtau mărţişor şi flăcăii şi tinerele fete sau nevestele, dar se ataşa şi animalelor din ogradă, mai ales mieilor, viţeilor şi cailor. Mai târziu, mărţişorului i s-a adăugat o monedă găurită, care putea să fie, după poziţia socială a celui care o oferea sau o purta, din aur, argint sau aramă. Mărţişorul se purta un număr relativ de zile. Informaţiile pe care le au etnologii spun că se purta fie nouă zile, fie toată luna martie, până când înflorea primul pom roditor. Odată detaşat, mărţişorul se lega pe crengile pomului respectiv, gest însoţit de rostirea unei incantaţii menită să aducă sănătate şi frumuseţe purtătorului acelui mărţişor.

 Nu se cunosc exact originile sărbătorii mărțișorului, dar anumite voci susțin că acesta a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit la 1 martie, „luna lui Marte”. Marte nu era doar zeul războiului, ci și al fertilității și al vegetației. De altfel, dualitatea alb-roșu însemna pace, versus război. Interesant este însă și faptul că, după modelul roman, în Europa, Anul Nou a fost sărbătorit la 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.

Copiii, sănătoși și curați ca argintul

Pe teritoriul românesc, mărțișorul a fost pomenit, pentru prima oară, de boierul Iordache Golescu (1768-1848), iar folcloristul Simion Florea Marian a scris în cartea „Sărbătorile la români” că „a existat obiceiul ca părinții să lege, la 1 martie, copiilor lor, o monedă de aur sau de argint, la gât ori la mână. Moneda, legată cu un șnur roșu, un găitan din două fire răsucite din mătase roșie sau albă sau mai multe fire de argint și aur, se numește mărțișor, mărțiguș au marț. Mărțișorul era pus la mâinile sau la gâtul copiilor pentru a le purta noroc, pentru a fi sănătoși și curați ca argintul, la venirea primăverii. În unele zone, copiii purtau mărțișorul 12 zile la gât, iar apoi îl legau de ramura unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi mergea bine, însemna că și copilului îi va merge bine, în viață. În alte cazuri, mărțișorul era pus pe ramurile de porumbar sau păducel, în momentul înfloririi lor, copilul urmând să fie alb și curat, ca florile acestor arbuști”.

Coarnele animalelor, împodobite… în stil ardelenesc

În multe dintre satele zilelor noastre, mărțișorul este purtat pe toată durata lunii martie, iar apoi este prins de ramurile unui pom fructifer, pentru a aduce belșug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțișorul de pom, aceasta i se va împlini… Mai mult, la începutul lunii aprilie, într-o mare parte din țară și din actuala Republică Moldova, pomii sunt împodobiți de mărțișoare. În Ardeal, mărțișoarele sunt atârnate de uși, de ferestre și de… coarnele animalelor. Semnificația este legată de îndepărtarea duhurilor rele…

Fie că era ataşat unor monede sau altor mici simboluri ale primăverii şi ale norocului, fie că era dăruit simplu, mărţişorul a avut dintotdeauna o funcţie protectoare. Încă se mai crede, în comunităţile tradiţionale, că acel fir ocrotește fetele de deochi. Tot doamna Sabina Ispas revine cu amănunte, în acest sens:Cu precădere în zonele urbane, acea monedă a căpătat diverse forme şi a ajuns să fie, în ultimul secol, ceea ce vedem comercializat astăzi. Mărţişorul însemna sănătate, viaţă și puritate. Există numeroase legende legate de istoria mărţişorului, dar, în primul rând, este vorba despre un ritual devenit tradiţie. La începutul primăverii, când întreaga natură începe să rodească şi totul este într-o efervescenţă vitală, acest şnur alb-roşu avea scopul de a proteja şi de a asigura vitalitatea. Tradiţia în sine a mărţişorului, dar mai ales reprezentarea ei prin şnurul acesta împletit, este poate cea mai complexă şi profundă formă de unitate a regnurilor existente. Mărţişorul uneşte, fie că este purtat de om, de plantă, de animal, aruncat în fântână sau pe câmpul roditor.

 Muzeul Satului, Paradisul creator al copiilor

 La Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din București, copiii au fost invitați să descopere tainele meșteșugirii mărțișorului. Lia Cosma, doctor-cercetător etnolog, ne povestește, cu emoție:„ Le arătăm micuților cum să realizeze din fir de lână păsărelele care vin să ne anunțe că a venit primăvara, păpuși pentru cei mai mici dintre ei, iar acum vom face și ateliere pe tema Babei Dochia, cea rea și urâtă și care, timp de 9 zile nu ne lasă să credem că a venit primăvara. Să mă refer, însă, la atelierele legate de mărțișor. Mărțișorul consta la început în cele două fire împletite, alb și roșu dar mai ales alb și negru, care simbolizau lumina și întunericul, puterea și gingășia, binele și răul și care erau însoțite de un bănuț, care simboliza soarele și care aducea, mereu, lumină și căldură. Acum, copiii învață cum se confecționează șnururile și bănuții, mai ales bănuții din alte materiale decât aurul și argintul, cum era la început. Mai există atelierele cu floricele, cu ghiocei mai exact, cu podoabe populare, care atrag foarte mulți copii. Uneori, Muzeul Satului nu face față solicitărilor. La Târgul de Mărțișor și-au dat întâlnire mulți creatori, unii păstrând tradiția propriu-zisă, alții având alte surse de inspirație. Am combinat meșterii populari cu artiști din noul val, dar, dincolo de varietatea în sine, observăm că românii se întorc tot la simbolistica tradițională”.

Mărțișorul este revenirea omului la surâsul divin, la matca sa, împingând aproape cu forța răsăritului unui soare poetic, în plin miezul nopții… Este Soarele care s-a albit ca perla și așează insigne de mândrie…

România, Univers de o rară maleabilitate a expresiei…

Am început, însă, povestea mărțișorului în ideea prezenței României în patrimoniul imaterial UNESCO. Nu doar acest simbol primăvăratec al redevenirii face parte din galeria respectivă și este important să cunoaștem acest fapt. După Căluş, Doină, ceramica de Horezu şi obiceiul colindatului de ceată bărbătească în România şi în Republica Moldova, dansul “Fecioresc” a intrat și el în patrimoniul UNESCO, încă din anul 2015. Cercetător ştiinţific, doctor, membru în Comisia naţională de salvgardare a patrimoniului cultural imaterial sau  Comisia de folclor, a Ministerului culturii, Dejeu Zamfir a declarat pentru Radio România Internațional: „Feciorescul este un dans valoros şi special. În primul rând, prin diversitatea lui. Apoi, este un joc iniţiatic”.  

Am adăugat acest „amănunt” pentru a înțelege că sărbătoarea românească are o înțelepciune adâncă, de sorginte tainică. Universul mioritic este infinit variat și de o rară maleabilitate a expresiei!

 

 

 

Închide ×