David Popovici, pe lângă sutele de medalii cucerite, a cunoscut de-a lungul anilor și eșecul. Cum se motivează „Rechinul” după astfel de momente, dar și cum percepe o cursă pe care a pierdut-o la o sutime de secundă.
Ca în viața oricărui sportiv de performanță, David Popovici a cunoscut și gustul eșecului. „Rechinul” știe că nu poate fi de fiecare dată pe primul loc și recunoaște faptul că o cursă pierdută poate fi un profesor de nădejde.
„(n.r. – Ce ai învățat din momentele în care nu ai câștigat?) Că pierderea e un profesor excelent. E greu să înveți din succes, pentru că de cele mai multe ori totul pare perfect și doar îl celebrezi.
Din eșec înveți răbdarea, modestia și reziliența. Nu există un moment mai bun de autocunoaștere decât atunci când te clasezi în spatele obiectivului tău cu o sutime de secundă”, a mărturisit David Popovici, conform iAMsport.ro.
În continuare, David Popovici a expus că înfrângerile sunt la fel de importante precum victoriile, pentru că atunci înveți cele mai multe lucruri. Un sportiv își dă seama în astfel de momente că poate fi mai bun și trebuie să muncească chiar mai mult.
„Aceste momente sunt la fel de importante ca și victoriile pentru că în ele se naște o cunoaștere mai profundă decât în victorie. Realizezi că acea sutime de secundă înseamnă, de fapt, enorm, deși pentru cei mai mulți dintre oameni este imposibil de perceput. Pentru tine însă este, uneori, diferența între totul și nimic.
Sunt ani de muncă în sutimea aia de secundă și mii de kilometri înotați. Te întrebi unde ai greșit sau ce poți îmbunătăți, astfel încât să câștigi”, a conchis David Popovici.