După o perioadă lungă în care s-a confruntat cu probleme majore, Dinamo a reușit să revină în prim-planul competițional și este acum la un pas de o calificare în cupele europene. Un factor esențial în acest progres îl reprezintă numirea lui Zeljko Kopic în funcția de antrenor, în decembrie 2023. Tehnicianul croat a transmis cum a decis să o ia pe acest drum.
Zeljko Kopic este cel mai recent invitat la emisiunea „FANATIK DINAMO”. Întrebat despre momentul venirii în România, antrenorul a mărturisit că un rol important l-a avut Andrei Nicolescu. Totodată, antrenorul a transmis că știa istoria pe care o are Dinamo, iar un astfel de club nu poate fi refuzat.
„Înainte de a veni la Dinamo, mai avusesem câteva oferte, însă nu simțeam ca vreuna dintre ele poate deveni o poveste de succes. Nu e un secret că am avut discuții cu niște agenți şi pentru U Cluj şi odată cu asta am început să mă uit mai atent la fotbalul românesc. Ştiam, bineînțeles, despre Steaua, Dinamo, U Craiova, U Cluj, CFR, dar nu eram conectat cu fotbalul de aici. Când a venit oferta de la Dinamo mi s-a spus inițial că nu e o idee bună să merg pentru că erau în pericol de retrogradare.
Am studiat puțin parcursul lor, cifrele, istoria şi am avut câteva discuții cu oficialii clubului şi am decis să accept. Nu era o echipă care să aibă nevoie doar de un mic impuls, ci de mult mai mult şi am simțit că poate fi o ocazie foarte bună pentru mine să creez ceva special. Am agreat termenii înțelegerii cu domnul Nicolescu, și cel mai important punct a fost să nu retrogradam, să ne luptam să rămânem în SuperLiga.
Pentru mine contează mult primul instinct. Cu tot respectul pentru celelalte echipe, știam ce reprezintă Dinamo București şi care era valoarea acelui club. După discuții, am înțeles situația în care se aflau şi mi-am zis că dacă reușesc să fac echipa să se salveze, apoi voi avea timp sa o cresc”, a declarat Zeljko Kopic.
În continuarea dialogului, antrenorul croat a transmis că toată lumea l-a avertizat să nu vină în România, în contextul în care Dinamo risca să retrogradeze pentru a doua oară în Liga a 2-a. Deși apropiații îl făceau „nebun”, Zeljko Kopic a vrut să accepte această provocare. Deși au existat și momente grele, tehnicianul nu s-a gândit în niciun moment să lase echipa.
„Toata lumea mi-a zis asta, agenți, prieteni, familie, că sunt nebun să vin aici, pentru că avusesem alte oferte mai bune și le refuzasem. Unii agenți care lucrează pe piața din România chiar mi-au spus că e o decizie total nebunească. Dar nu era prima dată când făceam așa ceva. Eu văd altfel lucrurile: era o provocare foarte mare pe care o puteam transforma în ceva special. Dacă stai mereu în zona de confort şi mereu într-un soi de echilibru, nu cred că poți progresa.
Nu m-am gândit să plec după primele 6 luni. Mă pot gândi să plec când lucrurile merg bine, dar când merg rău, nu e o opțiune. Nu pot face așa ceva. Acele șase luni au fost cele mai dure din toată cariera mea de antrenor. Bine, publicului nu îi pasă de ceea ce am simțit eu atunci, pentru că nu asta contează. Ce contează, sunt rezultatele.
Dar chiar a fost dur, a fost o mare provocare, cu multe momente grele când simțeam că tot ce e mai rău posibil, ni se putea întâmpla: să luam gol în prelungiri, toate meciurile alea grele, simțeam că facem un pas în față, apoi facem doi înapoi. Înainte de ultimul meci, cel cu UTA, depindeam şi de rezultatele celorlalte echipe ca să ne salvam, dar nu mi-am pierdut încrederea nicio clipă, am crezut până la final într-un miracol. Nu m-am gândit o clipă să renunț, nu s-a pus problema să nu cred în echipă sau să îmi pierd încrederea în mine. Gândeam doar să tragem cât mai tare”, a adăugat croatul.
Aflat de doi ani și jumătate pe banca „câinilor”, Zeljko Kopic s-a arătat mândru de tot ce a reușit în România, iar aici a inclus atât momentele bune, cât și cele în care rezultatele lăsau de dorit. Pe final, croatul a mărturisit că e mândru de faptul că a putut antrena echipe cu o istorie bogată, iar aici le-a enumerat pe Dinamo Zagreb, Hajduk Split și Dinamo București.
„Sunt şi foarte mândru de perioada aia, pentru că doar eu știu cât de greu mi-a fost şi ce am simțit. Nu e ușor să ai în mâini istoria lui Dinamo București, atâția fani, clubul, propria cariera, căci daca retrogradam, era o mare problemă şi pentru mine. Eu nu sunt genul care să meargă la noroc sau să cred că daca nu iese aici, va apărea altă oportunitate.
În meseria asta, este mereu componenta profesională, dar şi cea emoțională. Dinamo Zagreb, Hajduk Split, Dinamo București sunt cluburi cu istorie şi când lucrezi la oricare dintre ele, ai o responsabilitate enormă. La fel a fost şi la Botev Plovdiv. Nu poți să spui că tu îți faci treaba şi restul nu contează”, a conchis Zeljko Kopic la „FANATIK DINAMO”.