Universitatea Craiova rămâne principala favorită la câștigarea campionatului, asta după ce a reușit un egal cu CFR Cluj, 0-0, prin care o scoate din ecuație pe formația antrenată de Daniel Pancu înainte de ultimele două etape din play-off.
Filipe Coelho a recunoscut că echipa sa nu a fost la un nivel foarte ridicat din punct de vedere ofensiv, însă a remarcat jocul bun făcut fără minge. Portughezul a promis suporterilor că în acest final de sezon formația din Bănie o să dea totul pe teren pentru a câștiga. Și s-a arătat dezamăgit de starea gazonului.
„E un punct în plus, important, după un meci greu, mai ales în repriza secundă. Am venit să le luăm pe toate 3, dar suntem satisfăcuți și cu acest rezultat. Trebuie să analizăm partida, nu există scuze, am spus înainte de meci că e o problemă din cauza calității gazonului. Există riscul de accidentări, pe lângă că afectează calitatea jocului. Nu am jucat atât de bine din punct de vedere ofensiv, dar asta e și din cauza adversarului. A fost un meci tare, cu un punct câștigat.
Cred că am avut un control al partidei chiar și fără minge. Acum trebuie să uităm de campionat și să ne concentrăm pe finala de cupă. Am jucat deja foarte multe meciuri, să vedem care e situația medicală. Trebuie să ne bucurăm de acest moment, suntem în finală, după ne recuperăm și ne întoarcem la lupta din SuperLiga.
Întotdeauna trebuie să ne îmbunătățim nivelul de joc. O să vedem la final pe ce poziție putem să terminăm. Ne luptăm pentru puncte, alte detalii nu contează, luăm fiecare meci în parte și dăm tot ce putem. Putem să promitem suporterilor că o să dăm tot ce putem, ei fac o atmosferă superbă și ne încurajează mereu”, a spus Filipe Coelho.
Universitatea Craiova a ajuns la 46 de puncte după egalul cu CFR Cluj, iar în acest moment este o diferență de 4 puncte față de ocupanta locului 2, U Cluj, formație care urmează să joace pe teren propriu contra celor de la Rapid. În cazul în care trupa lui Bergodi nu învinge, atunci și cu un egal oltenii devin campioni în runda viitoare, când va fi duel direct în Bănie între primele două clasate.
Totuși, până atunci va fi partida din finala Cupei, de la Sibiu, chiar între Universitatea Craiova și U Cluj, formațiile premiante din actualul sezon al fotbalului românesc. Confruntarea urmează să aibă loc miercuri și va desemna prima premiantă a stagiunii.