Universitatea Craiova s-a impus cu 2-1 în faţa Rapidului graţie unui gol marcat în minutul 90+4 de Alex Mitriţă. Oltenii au urcat pe primul loc, având două puncte peste CFR Cluj şi trei peste FCSB.
Sorin Cârţu a vorbit la FANATIK SUPERLIGA şi despre lucrurile care l-au nemulţumit în jocul Universităţii Craiova de la victoria cu Rapid, dar Mitriţă a reuşit să rezolve totul la ultima fază:
„Toată presiunea pe care a pus-o pe noi la un anumit moment, cu şuturi la poartă, toate au plecat din nişte greşeli şi boli pierdute uşor. Preluări greşite, pase simple greşite…
De aici au plecat nişte acţiuni periculoase. Astea au fost lucrurile care nu mi-au plăcut. Au fost nişte momente facile irosite aiurea, în dezvoltarea jocului. Cu o pasă simplă, cu o preluare simplă şi care a fost greşită.
Apropo de Mitriţă, că toată lumea ştie că şi-o face în dreapta. Ungureanu şi Tilihoi se şicanau între ei: «Toată viaţa ai avut o fentă şi îţi ieşea mereu? Ce le făceai, le dădeai cu nisip în ochi?»
Aşa şi cu Mitriţă. Nu găsesc momentul în care el decide să o ia în dreapta. Are o explozie foarte bună, plus viteza pe care o are. Aseară m-a încântat, a avut nişte ieşiri 1 la 1 cu adversarul sau dintreo doi-trei adversari.
El este într-o vână bună. Să dea Dumnezeu să îl ţină cât mai mult. Execuţiile decisive le-a păstrat pentru minutul 93, ca să îl oftic pe Niţă. La Dinamo – FCSB mi-ar plăcea să fie egal”, a spus Sorin Cârţu la FANATIK SUPERLIGA.