Meciul retur dintre România și Kosovo a avut un deznodământ atipic, după ce echipa gazdă a părăsit suprafața de joc cu un minut înainte ca partida să se termine. UEFA a dat, în cele din urmă, dreptate „tricolorilor”, însă amenzile mai mari au fost încasate de FRF.
În campionatul intern sunt legitimați trei fotbaliști din Kosovo, anume Astrit Selmani și Meriton Korenica și Florent Hasani. Cel din urmă aparține de Rapid, iar antrenorul formației giuleștene a dezvăluit reacția jucătorului.
Marius Șumudică susține că Florent Hasani nu a fost de acord cu reacția avută de colegii săi de la echipa națională. Ba mai mult, în cadrul FANATIK SUPERLIGA, „Șumi” a afirmat că fotbalistul a avut aceeași reacție, anume că incidentul a fost premeditat.
„Am avut o discuție cu el chiar la Mogoșoaia, zilele trecute, când ne-am antrenat. Spunea că ‘nu e corect ceea ce s-a întâmplat, că nu se face așa ceva’.
A spus că ‘nu e ok ceea ce au făcut cei de la Kosovo, că trebuiau să termine meciul și că dacă voiau să facă lucrul acesta, înseamnă că a fost premedidat și că de ce nu au făcut-o mai devreme și au făcut-o în ultimele minute’.
Este un tip corect, care a zis ‘Mister, nu îmi place să vorbesc. Eu sunt kosovar, sunt din Kosovo, dar nu am înțeles în nicio clipă de ce în ultimele minute au făcut gestul acesta.’”, a spus Marius Șumudică la FANATIK SUPERLIGA.
În ultimele sezoane, mai mulți fotbaliști din Kosovo au ajuns în campionatul României. Primul jucător adus a fost Ermal Krasniqi, la CFR Cluj. Feroviarii l-au identificat pe kosovar în duelul avut cu Ballkani din UEFA Conference League.
Cum Ermal Krasniqi a confirmat rapid, filiera kosovară a fost exploatată de către cluburile din Superliga, astfel că fotbaliști precum Albion Rrahmani, Meriton Korenica, Astrit Selmani, Armend Thaqi și Albin Berisha au ajuns să impresioneze în campionatul intern.
Rapid București a „profitat” cel mai mult de fotbaliștii din Kosovo, astfel că Ermal Krasniqi și Albion Rrahmani au fost vânduți de către giuleșteni în schimbul a 7 milioane de euro, Sparta Praga fiind echipa care i-a achiziționat pe kovovari.