Siguranța la volan este primordială. Din acest motiv, șoferii din România trebuie să fie foarte atenți atunci când pleacă la drum. Un simplu gest le poate aduce amenzi de mii de lei.
Când sunt la volan, șoferii sunt responsabili atât pentru siguranța lor, cât și pentru cea a pasagerilor din mașină și din trafic. Un incident petrecut la începutul lunii, chiar de Ziua Copilului, i-a făcut pe oamenii legii să le reamintească șoferilor un detaliu important.
Pe 1 iunie, un bărbat a fost surprins la volan cu fiica sa în brațe, pe un drum din Brăila. Imaginile cu șoferul au devenit virale pe internet, iar la o privire mai atentă, s-a putut observa faptul că fetița nu avea mai mult de 10 ani.
Imaginile cu pricina au ajuns și în atenția Poliției Rutiere din Brăila. După ce au vizionat videoclipul, oamenii legii s-au autosesizat și au început o anchetă. Din fericire, numărul de înmatriculare al mașinii a fost vizibil, astfel că politiștii îl vor identifica rapid pe șoferul iresponsabil.
Potrivit oamenilor legii, gestul șoferului de a conduce cu fetița în brațe constituie o abatere gravă de la normele de siguranță rutieră. Pentru că a recurs la asta, șoferul în cauză riscă o amendă cuprinsă între 800 și 1000 de lei, potrivit Codului Rutier.
Șoferul iresponsabil a fost taxat și în mediul online. Cei care au văzut imaginile i-au criticat intenția și au catalogat gestul drept un adevărat pericol pentru copil, dar și pentru ceilalți participanți la trafic.
În 2025, Codul Rutier este mult mai dur în ceea ce privește amenzile. Multe gesturi pe care șoferii le consideră banale sunt sancționate cu amenzi uriașe. Printre ele se numără inclusiv obiceiul multora de a bea apă sau cafea la volan.
Consumul de apă sau de cafea la volan sunt catalogate drept activități care distrag atenția șoferului. Prin urmare, săvârșirea lor constituie contravenție și este sancționată ca atare.
”Constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni […] efectuarea de către conducătorul unui vehicul a unor activități de natură a-i distrage atenția de la conducere.”, arată art. 100 (10) din din Ordonanța de Urgență nr. 195/2002.