Sport

Ce loc ocupă Simona Halep în clasamentul WTA la debutul Australian Open. Pași în spate făcuți de Irina Begu și Jaqueline Cristian

WTA a publicat noile clasamente după ultima actualizare. Locul ocupat de Simona Halep, care nu a mai evoluat într-un meci oficial de pe 29 august 2022.
16.01.2023 | 22:16
Ce loc ocupa Simona Halep in clasamentul WTA la debutul Australian Open Pasi in spate facuti de Irina Begu si Jaqueline Cristian
Simona Halep se menține pe locul 12 în ierarhia WTA. Sursă foto: hepta.ro.
ADVERTISEMENT

Cele mai bune jucătoare de tenis din lume se înfruntă în perioada 16-29 ianuarie pentru titlul de la Australian Open. Simona Halep este marea absență a primului turneu de Mare Șlem al anului. În ceea ce privește clasamentul după ultima actualizare, Simona Halep se menține pe locul 12, fiind cea mai bine clasată sportivă din România.

Simona Halep se menține pe locul 12 în clasamentul WTA

Simona Halep este suspendată provizoriu din tenis pentru că a fost depistată pozitiv cu Roxadustat în timpul controalelor anti-doping din timpul turneului de la US Open 2022. De altfel, competiția din SUA a fost ultima pentru Simona Halep până în acest moment.

ADVERTISEMENT

Fostul lider WTA pierdea pe 29 august 2022, în primul tur la US Open, scor 2-6, 6-0, 4-6 și era eliminată prematur din competiție de Daria Snigur (147 WTA), în vârstă 20 de ani. În momentul suspendării, Simona Halep se afla pe locul nouă în ierarhia WTA.

La începutul anului curent, Simona Halep a părăsit Top 10 WTA pentru că nu și-a putut apăra punctele cucerite în stagiunea precedentă la Melbourne Summer Set 1. Campioana de la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019 va coborî în clasament după Australian Open. În clasamentul LIVE al WTA, Simona Halep a „alunecat” deja o poziție în ierarhie, până pe locul 13.

ADVERTISEMENT

Irina Begu, prima rachetă a României la Australian Open, a coborât două poziții. Prăbușiri drastice pentru Ruse și Cristian

Irina Begu a revenit în Top 30 WTA după semifinala de la Adelaide, astfel, a obținut statutul de cap de serie numărul 27 la Australian Open. Prima rachetă a României de la Melbourne o înfruntă în primul tur pe Elizabeth Mandlik, calificată pe tabloul principal din postura de lucky loser.

În noul clasament WTA, Irina Begu a coborât două poziții până pe locul 30. Sorana Cîrstea a urcat o poziție în clasament până pe locul 42. La Australian Open, sportiva în vârstă de 32 de ani joacă împotriva Yuliei Putintseva în primul tur în această dimineața de la ora 05:30.

ADVERTISEMENT

Ana Bogdan, eliminată prematur de la Australian Open, a coborât două locuri în clasament până pe 63. Spre deosebire de celelalte tenismene din România, Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian au coborât drastic în clasament.

Gabriela Ruse a coborât 19 poziții în clasamentul WTA până pe locul 131, în timp ce Jaqueline Cristian, învinsă drastic la Melbourne de Jessica Pegula, a coborât 18 locuri până pe 161.

ADVERTISEMENT

Belinda Bencic a revenit în Top 10 WTA. Cum arată ierarhia la vârf

Singura modificare din Top 10 WTA a fost revenirea Belindei Bencic. Sportiva în vârstă de 25 de ani din Elveția s-a impus în turneul de la Adelaide 2 și a revenit în topul dominat de Iga Swiatek.

Poloneza domină ierarhia, aflându-se la o distanță de aproape 6.000 de puncte de locul secund ocupat de Ons Jabeur. Tripla câștigătoare de Mare Șlem s-a calificat deja în turul 2 la Australian Open, unde o va înfrunta pe Camila Osorio Serrano (84 WTA).

Top 10 WTA: 

  • 1 Iga Swiatek (Polonia) 11.025 puncte
  • 2 Ons Jabeur (Tunisia) 5.140
  • 3 Jessica Pwegula (SUA) 5.000
  • 4 Caroline Garcia (Franţa) 4.415
  • 5 Aryna Sabalenka (Belarus) 4.340
  • 6 Maria Sakkari (Grecia) 3.921
  • 7 Coco Gauff (SUA) 3.762
  • 8 Daria Kasatkina (Rusia) 3.500
  • 9 Veronika Kudermetova (Rusia) 2.800
  • 10 Belinda Bencic (Elveţia) 2.735
ADVERTISEMENT