News

Ce mai poți cumpăra cu 1 leu în România. De câți bani ai nevoie pentru a merge la supermarket

Cât de mult te mai poate ajuta 1 leu la cumpărături. Experiment FANATIK realizat în jurul coșului zilnic de achiziții. Ce sunt nevoiți românii să taie de pe listă
20.08.2022 | 09:41
Ce mai poti cumpara cu 1 leu in Romania De cati bani ai nevoie pentru a merge la supermarket
Ce mai poți cumpăra cu bancnota de 1 leu în România. Sursa foto - colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Războiul din Ucraina a venit și cu un val de scumpiri, val care aproape a șters de pe hartă leul românesc. Astfel, dacă în luna august a anului trecut, 1 leu încă mai contribuia la coșul zilnic de cumpărături, acum situația este una chiar amuzantă. Bancnota de 1 leu există în continuare, dar este inutilă în contextul achizițiilor din magazine.

Ce mai poți face cu 1 leu

În tot acest timp, guvernanții au ridicat din umeri și BNR-ul a părut preocupat de alte probleme. Mai mult decât atât, ratele oamenilor au explodat, forța unui salariu s-a diminuat văzând cu ochiul liber și listele de cumpărături s-au limitat de prea multe ori la strictul necesar. Hrană, mult mai puțină și de o calitate inferioară, apă și cam atât pentru cetățenii unei țări cu pretenții din Uniunea Europeană.

ADVERTISEMENT

Bancnota verde pe care se află chipul lui Nicolae Iorga și-a risipit valoarea destul de repede și a părut țintă sigură în calea bombardamentelor din Ucraina. A încasat lovitură după lovitură și a devenit o victimă a scumpirilor fără drept de apel.

Să cumperi ceva de 1 leu în România zilelor noastre necesită multă răbdare. Rafturile magazinelor sunt, într-adevăr, înțesate de produse, nici vorbă de penurie, însă mai toate costă bani mulți. Leul românesc a devenit pur și simplu rest și nu reușește să încropească o masă sau să astâmpere setea.

ADVERTISEMENT

De altfel, până și covrigii costă de la 2 lei în sus, în condițiile în care despre celelalte produse de patiserie nici nu poate fi vorba. Ne îndreptăm spre hipermarketul Cora acolo unde descoperim că de 1 leu putem să cumpărăm banala eugenie. De asemenea, în coșul nostru mai putem să punem praf de copt, zahăr vanilat sau un pliculeț de drojdie, toate de valoare apropiată, dar fără să depășească bancnota noastră.

Avem noroc și descoperim chiar și o pungă de pufuleți la 0.84 de bani, un iaurt la 0.98 și un pachet de biscuiți cu 0.86. Condimente de tot felul, esențe de rom sau vanilie, dar și câteva tipuri de ceai la plic. Nu în ultimul rând de un leu, la Cora, puteți să mai cumpărați un ghiveci mic, un borcănaș de gel, dar și o chiflă sau o minibaghetă.

ADVERTISEMENT

Ce oferte au magazinele de un leu

Înaintăm spre Auchan acolo unde găsim câteva plicuțele de ness la un preț care ne-ar permite chiar și să primim rest. De 50 de bani am putea să achiziționăm și condimente pentru vin fiert. Este adevărat că n-am mai avea deloc bani nici pentru cel mai ieftin vin de pe raft. De 0.85 bani, la retailerul francez, am mai putea să cumpărăm un pachet de șervețele umede.

Nemții de la Lidl au o ofertă interesantă, una pe care gosopodinele o așteptau cu siguranță, dar noi ne plimbăm pe lângă ea. Castraveții Fabio, 1.49 bucata, fac parte din oferta zilei, însă sunt cu 49 de bani peste posibilitățile bancnotei noastre.

ADVERTISEMENT

Intrăm în zona legumelor și a fructelor, sectorul celor de la Kaufland, dar înțelegem repede că nu vom putea să cumpărăm la kilogram, așa cum sunt afișate ofertele. Așadar, plecăm acasă cu jumătate de kilogram de cartofi roșii. De asemenea, sfeclă roșie, 500 de grame am mai putea să punem în coșul nostru, aceasta fiind la prețul de 1.99 lei. O vânătă, două cepe, poate câteva roșii să mai găsim în schimbul unei bancnote de 1 leu. Evident, nu toate, ci un leu pentru fiecare categorie în parte.

După îndelungă chibzuială și ceva matematică înțelegem adevărul pe care guvernanții și toți cei în măsură se fac că nu-l văd. Bancnota de 1 leu reprezintă, de fapt, nimic atunci când mergi la cumpărături. De una singură este inutilă, nu îți mai aduce plus valoare, nu îți permite să cumperi suficient pentru o masă, nici măcar pentru o gustare și nici să bei o sticlă de apă. Cea mai ieftină costă peste leul românesc, așa că răbdare și răbdare. De tutun nici nu poate fi vorba.

ADVERTISEMENT