News

Ce măsuri de urgență a luat Nicolae Ceaușescu după cutremurul din 1977! Decizii fără precedent

04.03.2021 | 07:00
Ce masuri de urgenta a luat Nicolae Ceausescu dupa cutremurul din 1977 Decizii fara precedent
Nicolae Ceaușescu a revenit din Nigeria de urgență în seara cutremurului. Sursa foto - colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

FANATIK îți spune ce măsuri de urgență a luat Nicolae Ceaușescu după cutremurul din 4 martie 1977! Au fost câteva decizii fără precedent pe care șeful statului nu a ezitat o clipă să le ia. Culmea, în momentul în care a avut loc seismul devastator, liderul PCR nu se afla în țară.

În seara zilei de 4 martie, președintele Nicolae Ceaușescu, împreună cu soția Elena, participau la banchetul oficial oferit de președintele Nigeriei, generalul Olusegun Obasanjo. Un secretar de stat din delegația română l-a anunțat pe președintele țării de seismul devastator de acasă în jurul orei 22:15, ora României

ADVERTISEMENT

Se întâmpla la puțin timp după toastul ținut de șeful statului nigerian. Ceaușescu s-a așezat pe scaun și l-a anunțat în particular de dezastrul survenit în România pe omologul său. Banchetului i s-a pus capăt câteva minute mai târziu.

Ce măsuri de urgență a luat Nicolae Ceaușescu după cutremurul din 4 martie 1977!

La început, știrile ajunse în Nigeria, pe căi ocolite, erau confuze. Se vorbea despre un cutremur de gradul 10, deci despre distrugerea aproape totală a Bucureștiului. Mai mult de atât, pana de curent din Capitală a făcut imposibilă orice comunicație.

ADVERTISEMENT

În plus, autoritățile locale nu știau nici ce să facă pentru că nu aveau nici aparatura necesară. Tocmai de aceea, pe moment nu s-a luat nicio măsură concretă și s-a așteptat un semn de la liderul PCR.

Sursa foto – INFP

După restabilirea legăturii cu țara, Ceaușescu a cerut un raport sumar al situației din țară și a dat primele ordine de acțiune, o dată cu un apel către populație. S-a instituit, prin decret prezidențial, starea de necesitate pe întreg teritoriul României.

ADVERTISEMENT

În timpul nopții, o aeronavă a adus delegația condusă de Nicolae Ceaușescu înapoi în țară. Pe parcursul zilelor ce au urmat, acesta a făcut numeroase vizite în București.

Nicolae Ceaușescu a instituit stare de necesitate în țară

În multe dintre ieșirile sale, președintele a fost însoțit și de Elena Ceaușescu. Cei doi au solicitat o evaluare a pagubelor și au cerut populației să rămână pe cât posibil calmă.

ADVERTISEMENT

Nicolae Ceaușescu a dat ordine ferme pentru a se continua salvarea victimelor chiar și peste termenul considerat limită de supraviețuire.

Cu ajutoare de la Crucea Roșie, vorbim despre câini dresați special pentru astfel de cazuri, dar și cascadori și pompieri, autoritățile au încercat să reducă proporțiile tragediei.

Arhitect șef pentru București la câteva zile după cutremur

Nicolae Ceaușescu s-a îngrozit de ceea ce a văzut și a luat o decizie imediată. După ce s-a consultat cu sfătuitorii săi, acesta l-a numit pe Alexandru Budişteanu, arhitect-șef al Bucureștiului la doar 12 zile după cutremur.

„Am avut multe discuții în doi, cu Ceaușescu. Era un om deștept, adevărat patriot, în contradicție cu viziunea lui egoistă, personală. Dar avea o viziune! El știa că vrea ca totul să fie cât mai grandios. La ora actuală, Bucureștiul are niște clădiri mari și niște artere mari mulțumită lui. Nu ar fi existat dacă nu era el.

Sursa foto – facebook

Bucureștiul arăta prost după cutremur. În afară de faptul că era un oraș destul de dezorganizat, avea unele lucruri frumoase, dar și multe lucruri amestecate, la care s-au adăugat și demolările care au provocat mizerie și haos. S-a lucrat pe rupte. Și armata, dar și toți care puteau să contribuie au contribuit. S-a lucrat cu un ritm foarte rapid, dictatorial

Reconstrucția s-a mișcat repede. Eforturile s-au concentrat pe îndepărtarea consecințelor cutremurului. După aceea a început sistematizarea propriu-zisă, cu anumite sacrificii, făcute cu orice preț, prin marele bulevard Victoria Socialismului. Ceaușescu a vrut ca această transformare să meargă rapid și să se vadă ce a făcut el. Și a reușit”, și-a adus aminte acesta.

Cum a reconstruit Ceaușescu Bucureștiul după cutremurul din 1977

Nu mai puțin de 8.623 de case și 32 de biserici au fost demolate după 1977 pentru a lăsa loc liber Casei Poporului, actualul Palat al Parlamentului, dar și bulevardului „Victoria Socialismului”, acum Bulevardul Unirii.

Cifrele sunt unele seci, însă prezintă adevărul acelor ani. 42.869 de oameni au fost relocați la bloc din casele lor dărâmate în cele două zone.

Sursa foto – INFP

De altfel, regimul a folosit pretextul cutremurului pentru a demola o serie de clădiri care, dintr-un motiv sau altul, erau „incomode” pentru el. Din păcate, acțiunea de înlăturare a cât mai multor monumente de arhitectură și lăcașe de cult s-a extins și asupra colecțiilor și colecționarilor de artă.

Astfel, sub pretextul punerii la adăpost a operelor de artă, colecțiile particulare și casele memoriale au fost deposedate de lucrările de artă aflate în patrimoniul lor.

ADVERTISEMENT