Fotbal international

Ce meciuri au stranierii în acest weekend: Cosmin Olăroiu, egal dramatic după ce conducea cu 3-1 în minutul 89. Video

Ce meciuri au stranierii in acest weekend Cosmin Olaroiu egal dramatic dupa ce conducea cu 31 in minutul 89 Video
ADVERTISEMENT

Fotbaliștii români din străinătate au meciuri extrem de importante în acest weekend, mai ales că majoritatea luptă să prindă un loc în lotul lui Mirel Rădoi pentru barajul cu Islanda. Cei mai mulți nu sunt titulari 100% și se zbat în acest început de sezon să se impună la echipele lor.

Cel mai constant jucător în acest moment este Nicolae Stanciu, campion cu Slavia Praga în ultimul sezon și ales cel mai bun jucător din Cehia, în timp ce Claudiu Keșeru este golgheterul lui Ludogoreț. Românul a dat cel mai frumos gol al sezonului din Europa League, ceea ce nu e deloc o performanță de neglijat.

ADVERTISEMENT

La capitolul antrenori, Marius Șumudică are planuri mari cu Gaziantep în noul sezon și debutează în noua ediție a Superligii Turciei împotriva lui Galatasaray. Mircea Lucescu a reușit cu Dinamo Kiev doar un rezultat de egalitate, acasă cu Desna, iar Răzvan Lucescu a încheiat sezonul la arabi cu o victorie: 2-1 cu Al Shabab și are o medie impresionantă de goluri, după ce a cucerit și titlul: 2,5 goluri pe meci.


UPDATE, 13 septembrie, ora 22:06 / Echipa lui Bogdan Stancu, Genclerbirligi, a fost învinsă, în deplasare, cu scorul de 2-0, de Antalyaspor, în prima etapă a campionatului Turciei. Atacantul român a fost pe teren toate minutele.

ADVERTISEMENT

UPDATE, 13 septembrie, ora 19:10 / Florin Niţă nu a făcut parte din lotul Spartei Praga în meciul câştigat cu 5-2 pe terenul celor de la Karvina. Fostul portar de la FCSB se află în vizorul Universităţii Craiova pentru o revenire în Liga 1. 


UPDATE, 13 septembrie, ora 19:00 / Silviu Lung jr. şi Cristi Săpunaru au fost titulari şi au jucat tot meciul pentru Kayserispor, pe teren propriu, împotriva lui Kasimpasa. Echipa celor doi români s-a impus cu 1-0, graţie unui gol marcat de Kvrzic în minutul 2. Silviu Lung a încasat un galben în finalul meciului (86).

ADVERTISEMENT

UPDATE, 13 septembrie, ora 17:50 / Claudiu Bumba a deschis scorul, în minutul 11, pentru Kisvarda pe terenul lui Ujpest. Mijlocaşul român a fost integralist şi a primit un cartonaş galben în minutul 84. Mihai Mincă a rămas pe banca de rezerve pe toată durata jocului.


UPDATE, 13 septembrie, ora 17:00 / Alex Dobre a fost titular în partida pierdută de Dijon pe teren propriu în faţa lui Brest cu 0-2. Românul a fost schimbat la pauză.

ADVERTISEMENT

UPDATE, 13 septembrie, ora 14:50 / Cosmin Olăroiu şi formaţia sa, Jiangsu Suning, rămân pe poziţia secundă din grupa A a primei divizii chineze, după egalul 3-3, pe teren propriu, contra echipei Guangzhou R&F.

Echipa lui Olăroiu a condus cu 3-1, dar s-a văzut egalată pe final de meci. Un autogol în minutul 89 şi o reuşită în 90+2 pentru oaspeţi au închis tabela la 3-3.

Jiangsu, neînvinsă de 5 runde, are 19 puncte, după 11 etape, dar poate fi depăşită dacă Shandong Luneng câştigă în faţa liderului Guangzhou Evergrande. Shandong are 17 puncte în 10 meciuri.


UPDATE, 13 septembrie, ora 12:46 / Alex Mitriță poate rata convocarea la barajul cu Islanda, fiind rezervă neutilizată în meciul lui FC New York City cu Cincinnati, câștigat de echipa românului cu 2-1. Mitriță a jucat doar 17 minute în ultimele trei meciuri, deși Rădoi l-a lăsat să pregătească la club.


UPDATE, 12 septembrie, ora 23:01 / Echipa românilor Claudiu Keșeru, Dragoș Grigore și Cosmin Moți, Ludogoreț Razgrad, a învins acasă, scor 3-1, formația Lokomotiv Plovdiv în etapa a cincea a campionatului Bulgariei.

Toți cei trei români au jucat toate minute. Cu această victorie, Ludogoreț a urcat pe primul loc în clasament cu 12 puncte.


UPDATE, 12 septembrie, ora 22:19 / Echipa lui Nicolae Stanciu, Slavia Praga, nu a realizat decât un rezultat de egalitate, scor 1-1, în meciul din deplasare cu formația Pardubice, din etapa a treia a campionatului Cehiei.

Internaționalul român a fost titular, a primit un cartonaș galben în minutul 37 și a jucat până în minutul 90. Slavia Praga este lider în Cehia cu 7 puncte.


UPDATE, 12 septembrie, 22:14 / Echipa antrenată de Marius Șumudică, Gaziantep, a fost învinsă în deplasare de Galatasaray, scor 3-1, în prima etapă a campionatului Turciei.

Alin Toșca nu a fost convocat pentru acest joc, în timp ce Alexandru Maxim a jucat până în minutul 70.


UPDATE 12 septembrie, 20:49 / Alexandru Creţu, debutant la naţională sub comanda lui Mirel Rădoi, a fost integralist în victoria echipei sale Maribor în faţa celor de la Bravo. A fost 4-1. Românul a primit un „galben“ în minutul 89.


UPDATE 12 septembrie, 20:48 / Răzvan Marin a fost introdus în teren pe finalul amicalului dintre Cagliari şi AS Roma. El a intrat în minutul 79, în locul lui Marco Rog.


UPDATE 12 septembrie, 20:45 / Gaziantep, formaţia condusă de Marius Şumudică, suferă pe terenul lui Galatasaray. La pauză, elevii lui Fatih Terim conduc cu 3-0. Marius Şumudică i-a trimis în teren pe Alex Maxim şi Junior Moraes, dar Alin Toşca nu este în lot.


UPDATE 12 septembrie, 20:15 / Gicu Grozav a fost titular în Diósgyőri – Honved. Oaspeţii s-au desprins cu 2-0, dar Grozav a dat semnalul revenirii pentru gazde, printr-un gol marcat în minutul 43. În prelungirile primei reprize scorul a devenit egal. Totuşi, în repriza secundă Honved a condus jocul şi a reuşit să mai marcheze de două ori. În minutul 90+6, Gicu Grozav a fost eliminat. Diósgyőri – Honved s-a terminat 2-4.


UPDATE 12 septembrie, 19:45 / Rangers a deschis scorul contra lui Dundee prin Ryan Kent din pasa lui Ianis Hagi. Românul a trimis o pasă la întâlnire, în careul advers, printre picioarele unui fundaş, și a fost desemnat omul meciului.

Ianis Hagi a avut o prestaţie excelentă pe tot parcursul partidei, iar BBC l-a numit omul meciului. Două pase de gol a reuşit mijlocaşul român, care i-a încântat pe fani. Suporterii lui Rangers au avut numai cuvinte de laudă pentru şeptar. Scorul final a fost 4-0 pentru Rangers.


UPDATE 12 septembrie, 19:20 / Eric Bicflavi a fost integralist la gazde în Ural – Khimki, în prima ligă rusă. Mijlocaşul român a marcat o dublă pentru formaţia sa, care s-a impus cu scorul de 3-1. Bicfalvi a deschis scorul, în minutul 15, din penalty, şi a închis tabela, în minutul 67, cu o lovitură puternică de cap, la un corner executat de pe partea dreapta. 


 

UPDATE 12 septembrie, 19:05 / George Puşcas ratează primul minut din noul sezon de Championship. Atacantul român nu a prins primul „11“ în etapa de debut a ligii secunde din Anglia, dar se află pe banca de rezerve.

Din păcate, George Puşcaş a rămas pe banca de rezeve, nefiind introdus niciun minut în prima etapă de Championship.


UPDATE 12 septembrie, 16:00 / Ianis Hagi este titularizat de Steven Gerrard pentru partida contra lui Dundee. Mijlocaşul român a fost titular în 5 din primele 6 etape din campionatul scoţiat, iar integralist de două ori. În runda precedentă, Hagi a marcat un gol şi a fost schimbat în minutul 82.


Meci extrem de important pentru Ianis Hagi

Ianis Hagi (Glasgow Rangers) – Ianis Hagi nu trece prin cea mai bună formă la națională, unde a fost schimbat în meciul cu Irlanda de Nord, iar în meciul cu Austria nu a prins niciun minut. La echipa de club, a avut un start de sezon mult sub așteptările antrenorului Steven Gerrard, care vrea să îi aducă un rival pe post: Bright Osayi-Samuel, de la Queens Park Rangers. Glasgow Rangers are meci sâmbătă cu Dundee United de la ora 17:00, iar Ianis are nevoie de un joc bun sau ar putea ajunge pe banca de rezerve.

George Pușcaș (FC Reading) – atacantul echipei naționale este jucător de bază la Reading, iar cota lui de piață a ajuns la aproape cinci milioane de euro. Reading joacă sâmbătă, de la 17:00, în deplasare la Derby County, împotriva căreia a pierdut ultimele patru meciuri directe, iar Pușcaș va fi trimis pe teren din primul minut. Pușcaș joacă de mai bine de un an la Reading, pentru care a evoluat în 38 de partide și a marcat 12 goluri, în timp ce la națională are cifre mult mai bune: 7 goluri în 16 meciuri.

Sezon dificil pentru Andone și Băluță

Florin Andone și Tudor Băluță (Brighton) – Din păcate pentru Andone, jucătorul s-a accidentat și are șanse mici să mai rămână la Brighton, care îi are pe Maupay, Murray și Connolly. Cel mai probabil, Andone, care mai are contract până în 2023 și va putea reveni pe teren abia în februarie 2021, ar putea ajunge la Deportivo La Coruna, care are un proiect interesant și vrea să se revină repede în La Liga. Tudor Băluță este jucătorul lui Brighton din această vară, iar fotbalistul nu a debutat încă în Premier League. Băluță mai are nevoie de timp pentru a se acomoda, iar Andone îl ajută să facă asta. Brighton joacă luni, 14 septembrie pe teren propriu cu Chelsea, de la 22:15, dar jucătorul de 20 de ani, are șanse minime să fie titular.

Claudiu Keșeru (Ludogoreț) – golgheterul lui Ludorets are meci sâmbătă de la ora 21:00 cu adversa lui Tottenham din Europa League, Lokomotiv Plovdiv. Ludogorets are de luat o revanșă în fața lui Lokomotiv, care a învins-o în Supercupa Bulgariei și vine după trei victorii consecutive în campionat, iar Keșeru va fi titular.

Nicolae Stanciu (Slavia Praga) – probabil cel mai constant jucător român care evoluează în străinătate și care a fost ales cel mai bun jucător străin în sezonul trecut. Slavia Praga va juca în deplasare, sâmbătă, de la ora 20:30 cu Pardubice, iar Stanciu va fi cu siguranță titular.

Florin Niță (Sparta Praga) – curtat de FCSB și CS U Craiova, Niță are șanse destul de bune să se întoarcă în Liga 1. Niță va juca cu Sparta Praga în deplasare duminică de la ora 17:30, în deplasare cu Karvina.

Alex Dobre (Dijon) – Extrema stângă de 21 de ani, a venit în această vară în Ligue 1 de la Bournemouth. Fotbalistul este pe placul antrenorului Peguy Luyindula, putând evolua pe mai multe poziții în ofensivă. Dijon joacă acasă cu Brest duminică, de la ora 16:00, iar internaționalul român are șanse mari să debutez în prima ligă din Franța.

Șumudică, debut dificil pe terenul lui Galatasaray

Alin Toșca și Alexandru Maxim (Gaziantep) – echipa antrenată de Marius Șumudică a avut un sezon bun în Turcia, unde pentru o perioadă a fost în primele trei clasate. Gaziantep a terminat pe locul 8 și debutează în acest sezon pe Ali Sam Yen cu Galatasaray, sâmbătă de la ora 20:00. Marius Șumudică a refuzat o ofertă de la arabi pentru a rămâne la Gaziantep cu care are planuri mari. Maxim și Alin Toșca sunt jucători de bază și cel mai probabil vor fi titulari.

Silviu Lung Jr. și Cristian Săpunaru (Kayserispor) – Portarul echipe naționale este jucător de bază la Kayserispor. Kayserispor vine după o victorie într-un meci amical cu Gaziantep, echipa lui Marius Șumudică, fostul antrenor al lui Siviu Lung Jr. la Astra Giurgiu, iar în prima etapă de campionat, Kayserispor va juca acasă cu Kasimpasa, duminică de la ora 17:00. Cristian Săpunaru și-a reziliat contractul cu Denizli și a revenit la Kayseri, cu care a semnat până pe 30 iunie 2021, deși a ajuns la 35 de ani. A mai jucat pentru Kayserispor între 2017 și 2019 și rămâne de văzut dacă fundașul central se va impune ca titular.

ADVERTISEMENT