Majestatea sa Regina Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord are un meniu de la care nu se abate, asta pentru că păstrează în fiecare an aceleași tradiții.
Unul dintre bucătarii care a lucrat pentru Familia Regală a dezvăluit cum decurge ziua de Crăciun pentru Elisabeta a II-a, dar și ce produse consumă.
Cheful a subliniat faptul că meniul nu este deloc unul sofisticat, așa cum poate s-ar fi așteptat foarte multă lume, ci mai degrabă este foarte simplu.
Primul lucru pe care-l face Regina Elisabeta a II-a de Nașterea Domnului Isus Hristos este să meargă la slujba de la Biserică. Ulterior, urmează masa în familie, care se desfășoară la Palatul Sandringham.
Toți cei dragi sunt invitați la o festivitate de la care nu lipsește în niciun an curcanul, în timp ce desertul este deja celebra budincă cu unt și coniac.
„Familia se va aduna, probabil, la masă după slujba de la biserică. Din meniu nu vor lipsi: salata de creveți și homarul alături de diverse garnituri din legume cum ar fi: păstârnac, morcovi sau varză de Bruxelles.
La desert, ei mănâncă faimoasa budincă cu unt și coniac. De fapt, sunt plictisitori când vine vorba de festivități. Nu fac șuncă sau altceva, doar curcani tradiționali”, a spus fostul bucătar al familiei regale britanice, Darren McGrady, pentru Daily Star.
Cunoscutul bucătar a mai dezvăluit și cu ce sunt umpluți curcanii de la masa de sărbătoare. Castanele, salvia și ceapa sunt ingredientele care nu lipsesc din acest preparat culinar.
„La un Crăciun, am făcut trei curcani: unul pentru regină și familia ei, unul pentru copii și unul a fost pentru cei 100 de angajați ai Casei Regale.
Așa toată lumea a avut un prânz festiv de Crăciun. Curcanii sunt umpluți cu castane sau salvie și ceapă.
Se servesc cu piure de cartofi, cartofi copți și sos de merișoare”, a mai adăugat fostul bucătar care a lucrat pentru Regina Elisabeta a II-a, mai arată sursa citată mai sus.