Preşedintele Klaus Iohannis a mers la biserică în prima zi de Crăciun. A făcut-o la Sibiu unde s-a dus să urmărească slujba împreună cu soţia sa, Carmen Iohannis.
“Vă doresc tuturor Crăciun fericit, linişte şi pace în familie! Naşterea Domnului să vă aducă şi linişte în suflet şi să trecem cu bine peste această perioadă grea!
Vă doresc Sărbători fericite!”, a spus preşedintele Klaus Iohannis, în dimineaţa de Crăciun românilor.
Nu e singurul mesaj pe care l-a transmis cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Preşedintele României le-a mai urat românilor să trăiască din plin bucuria Naşterii Domnului, cu speranţa că, ocrotindu-i pe cei dragi, vom trece cu bine, solidari, peste această perioadă.
”Căldura căminului, momentele preţioase pe care le petrecem alături de familie şi de prieteni, bucuria pe care o vedem în ochii celor dragi, generozitatea şi compasiunea faţă de cei aflaţi în suferinţă, care au nevoie de sprijinul nostru.
Toate acestea înseamnă spiritul autentic al Crăciunului”, le transmite preşedintele românilor, cu ocazia Sărbătorii Crăciunului.
”Dragi români, La finalul unui an foarte dificil, să ne reîntoarcem la semnificaţiile acestei sărbători!
Vă urez să trăiţi din plin bucuria Naşterii Domnului, cu speranţa că, ocrotindu-i pe cei dragi, vom trece cu bine, solidari, peste această perioadă. Crăciun fericit tuturor, oriunde v-aţi afla!”, a mai spus șeful statului.
De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că a avut discuţii cu premierul Nicolae Ciucă despre bugetul pe 2022, şi că nu va fi un buget de mare cheltuială, dacă va trebui să ne încadrăm în deficitul pe care ni l-am propus.
Potrivit şefului statului, bugetul trebuie să fie unul realist, clar şi bine fundamentat, şi dacă va fi construit aşa cum sunt promisiunile, nu va avea nicio problemă să îl promulge.
”Haideţi mai întâi să vedem primul draft al acestui buget, nu va fi un buget de mare cheltuială, fiindcă, dacă va trebui să ne încadrăm în deficitul pe care ni l-am propus, şi vrem, va fi nevoie de un buget foarte realist.
Asta este ceea ce aştept eu de la acest buget, şi evident dacă va fi construit aşa cum sunt promisiunile, nu văd acum nicio probemă în a promulga un astfel de buget”, a mai afirmat Iohannis.