Sport

Ce minunăție! Andrei Ivan a înscris un gol de generic în Grecia. Video

Andrei Ivan a reușit să înscrie un gol de pus în ramă în campionatul Greciei. Atacantul român l-a învins pe portarul advers cu un șut direct în vinclu.
08.03.2026 | 17:30
Ce minunatie Andrei Ivan a inscris un gol de generic in Grecia Video
Gol superb marcat de Andrei Ivan în Grecia
ADVERTISEMENT

Andrei Ivan, fostul jucător al Universității Craiova, a ieșit la rampă în ultimul meci disputat în Grecia pentru Panserraikos. Atacantul român a înscris un gol superb, primul său din anul 2026, o reușită care se poate dovedi extrem de importantă în lupta echipei pentru salvarea de la retrogradare.

Gol superb marcat de Andrei Ivan în Grecia

Fotbalistul român a fost titular în partida pe care Panserraikos a jucat-o duminică seara, în deplasare, pe terenul celor de la Asteras. Andrei Ivan a marcat unicul gol al primei reprize chiar înainte de pauză, cu o execuție de mare jucător.

ADVERTISEMENT

Atacantul a pornit o acțiune pe cont propriu în flancul drept al atacului. A trecut în viteză de un adversar și a dus balonul spre zona centrală, apoi a combinat rapid cu un coleg într-un „unu-doi”. Ivan a șutat din prima, cu latul, iar mingea s-a dus direct în vinclu, fără nicio șansă pentru portar. Execuția a fost una imparabilă.

Andrei Ivan își încearcă norocul în Grecia

Atacantul a plecat în vară de la Universitatea Craiova, după câteva sezoane mult sub așteptări. Andrei Ivan spera să își regăsească forma într-un alt campionat, însă și în Grecia a avut destul de puține reușite. Până la golul din meciul cu Asteras, vârful mai trimisese doar de două ori mingea în plasă în actuala stagiune.

ADVERTISEMENT

Format la Universitatea Craiova, fotbalistul a debutat în Liga 1 pe când era adolescent și a devenit rapid unul dintre cei mai importanți jucători ai oltenilor. Evoluțiile sale bune i-au adus și transferul în străinătate, la Krasnodar, însă acolo nu a reușit să se impună și s-a întors ulterior în Bănie.

ADVERTISEMENT

În prezent, Andrei Ivan este cotat la aproximativ 800.000 de euro. În urmă cu trei ani, cota sa de piață ajunsese la 2,5 milioane de euro. În total, atacantul a adunat 17 selecții la echipa națională a României, pentru care a marcat un gol, într-un amical disputat în 2021 împotriva Georgiei.

ADVERTISEMENT