Raluca Pastramă este o femeie liberă şi în acte, de acum încolo. Bruneta a finalizat divorţul de Ibrahim, cel de-al doilea soţ. Împreună au o fetiţă, Maryam, pentru a cărei custodie s-au luptat luni întregi în instanţă.
După divorţul răsunător de Pepe, Raluca Pastramă şi-a refăcut viaţa. L-a întâlnit pe Ibrahim şi au trăit o frumoasă poveste de dragoste mai bine de doi ani. Dar iubirea s-a consumat rapid, ajungând la o separare neaşteptat.
Decizia despărțirii definitive a fost de comun acord, însă au fost nevoiţi să ajungă în instanţă pentru custodia fetiţei pe care o au împreună. După luni întregi de umblat prin tribunale, Raluca Pastramă a ieşit învingătoare, iar judecătorii au decis ca minora să rămână alături de mama ei.
Dacă a crezut că a scăpat de mersul în sala de judecată, Raluca s-a înşelat. Spunem asta pentru că avocatul lui Ibrahim, împreună cu bărbatul ce i-a oferit al treilea copil, sunt hotărâţi să facă apel în ceea ce priveşte custodia copilei. Contactat de FANATIK, avocatul Adrian Cuculis a mărturisit că pentru Maryam ar fi fost cel mai bine să aibă domiciliul la tatăl ei. Susţine că Ibrahim îi poate oferi fetiţei condiţii de creştere şi educare mult peste cele necesare.
„Deși tatăl își dorea ca fetița să rămână la el și să fie crescută de către acesta, instanța de judecată a stabilit locuința la mama. Din punctul meu de vedere, hotărârea era una absolut standard în care probele părților nici măcar nu prea au fost analizate în concret.
Altfel, s-ar fi observat lesne că tatăl este cel care s-a preocupat de fetiță încă de la naștere. Condițiile pe care le putea oferi în domiciliul pe care aceasta le cunoștea deja erau mai mult decât de îndestulătoare. Vom discuta cu clientul nostru și cel mai sigur vom depune un apel pentru a putea schimba sentința și copilul să fie dat în grija și educarea tatălui”, a declarat avocatul pentru FANATIK.
În decursul zilei de luni, 2 decembrie, s-a pronunţat divorţul dintre Raluca Pastramă şi Ibrahim Ibru. Tot în aceeaşi zi, bruneta a aflat că fetiţa va rămâne în custodia sa. Într-un interviu acordat pentru Spynews.ro, fosta soţie a lui Pepe a mărturisit că este extrem de fericită că lucrurile s-au întâmplat aşa.
„Sunt fericită că s-a terminat totul cu bine. Îi mulțumesc lui Dumnezeu, rugăciunile mi-au fost ascultate. E tot ce mi-am dorit în legătură cu Maryam. Divorțul s-a pronunțat și el și cam atât, o să fie foarte bine de ambele părți.
Dorința mea cea mai mare fost ca programul să rămână așa, la două săptămâni să aibă și el un weekend. Are permisiune să vorbească și la telefon, cu siguranță o să aibă legături cu copilul, nu voi lăsa lucrurile așa. Mi-am dorit să fie așa în acte.
Nu mă așteptam ca ieri să rămână în pronunțare, credeam ca va mai dura procesul, nu știam că va dura atât de puțin, știam că acest gen de procese durează mult. Când doamna judecător a zis că rămânem în pronunțare am avut un șoc.
Nu mă așteptam, îmi era cumva teamă de acest final, aveam o frică. În câteva ore am aflat și decizia finală, avocatul mi-a dat vestea, am fost foarte fericită”, a explicat Raluca pentru sursa mai sus menţionată.