Analiștii economici au avertizat încă de anul trecut că țara noastră riscă să ajungă în faliment dacă Guvernul va continua să se împrumute cu sume astronomice. Mai mult, banii împrumutați nu au fost folosiți pentru investiții ci au fost folosiți pentru a crește salarii și pensii, iar acum vine nota de plată.
În consecință, Guvernul anunță foarte multe măsuri considerate ”de austeritate” care vor fi luate în aceste zile. Toate aceste măsuri vor fi cuprinse în deja cunoscuta ”ordonanță trenuleț”, așa cum este alintată această ordonanță a austerității. Așadar, vor îngheța la nivelul din noiembrie 2024, pentru durata anului 2025, mai multe venituri.
Pe lângă alocațiile copiilor, vor fi înghețate indemnizațiile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 (drepturi acordate persoanelor persecutate politic), indemnizațiile din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 (persoanele persecutate din motive etnice) dar și indemnizațiile prevăzute de Legea nr. 309/2002 (persoane care au efectuat stagiul militar în perioada 1950 – 1961).
Vor fi înghețate și indemnizațiile pentru activitatea de liber-profesionist a artiștilor interpreți din România, precum și indemnizația președintelui Consiliului Naţional al Organizaţiilor de Pensionari şi al Persoanelor Vârstnice. Într-o situație similară vor fi toți membrii Academiei Române și urmașii lor, precum și cei ai Academiei Oamenilor de Știință din România.
Îngheață și indemnizațiile revoluționarilor și ajutorul lunar acordat soțului supraviețuitor în temeiul Legii nr. 578 / 2004. Situația e similară pentru cadrele militare îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944 – 31 decembrie 1961, precum și drepturile prevăzute de Legea nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român.
Pe lângă aceste înghețări de venituri, trebuie menționat că au avut loc mai multe modificări ”peste noapte” în această OUG. Mai exact, pragul de neimpozitare al IMM-urilor scade la 250.000 de euro, față de 500.000 de euro, iar de la 1 ianuarie 2025 va fi de 100.000 de euro.
Potrivit datelor prezentate de Consiliul Național al IMM-urilor, înjumătățirea acestui prag va face ca 70.000 de afaceri să ajungă să plătească impozit de 16%, față de 3%. Interesant, coaliția își asumase acum 6 zile să nu scadă acest plafon, însă se pare că ordonanța trenuleț spune altceva, potrivit Euronews.
Dispar inclusiv facilitățile pentru angajații din IT, construcții, agricultură și industrie alimentară. În industria IT, momentan, nu se aplică impozit de 10% pentru primii 10.000 de lei din salariul brut, însă de la 1 ianuarie 2025 regula nu va mai fi valabilă. Va crește inclusiv impozitul pe dividende de la 8% la 10%.
Se reintroduce inclusiv vechea ”taxă pe stâlp”, astfel că românii vor plăti 1,5% din valoarea construcțiilor pe care le dețin până pe 31 decembrie anul viitor. Tot de la 1 ianuarie vor rămâne fără facilități toți angajații din agricultură și construcții.