Telenovela a luat sfârșit în cazul lui Andrei Vlad. Portarul român li se alătură celor de la Aktobe, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate. Anunțul oficial făcut de un membru al staff-ului echipei.
Andrei Vlad a petrecut 7 ani la FCSB, echipă pentru care a evoluat tot mai puțin în ultimele sezoane. A mers să se antreneze cu Petrolul Ploiești la începutul acestui an, însă după doar 3 zile el a plecat.
FANATIK a aflat că Vlad cerea de la Petrolul un salariu lunar de 10.000 de euro alături de un bonus la semnătură în valoare de 50.000 de euro. Prahovenii nu au avut această posibilitate, iar mutarea a picat.
Oleg Shevchenko, antrenorul de portari al echipei din Kazahstan, a oferit detalii despre mutarea lui Andrei Vlad. Se pare că românul a fost ales dintr-o listă cu alți 15 jucători.
„Începând cu luna noiembrie am analizat cu atenție 15 portari. Atât din Kazahstan, cât și din străinătate. În cele din urmă, l-am ales pe românul Andrei Vlad. Ce ne-a atras la el? Este un fotbalist de calitate, care are un potențial foarte mare.
Vlad este rapid și are reflexe excelente. A demonstrat că este un jucător bun din punct de vedere tehnic și tactic, atât în jocul de pe linia porții, cât și atunci când iese din poartă.
La 25 de ani, Vlad are o experiență solidă pe scena internațională. Cred că acesta poate fi un transfer de mare succes pentru FC Aktobe.
Vlad are toate șansele ca în 2025 să devină unul dintre cei mai buni portari din Kazahstan. Nivelul său se aliniază ambițiilor unui club mare, așa cum este Aktobe, care luptă pentru titlu și pentru accederea în grupa unei competiții europene”, a spus Oleg Shevchenko, conform Vesti.
Andrei Vlad va avea cu cine să dialogheze în limba română la Aktobe. El va fi coleg de echipă cu Bogdan Vătăjelu, cel care a semnat cu Aktobe la începutul anului trecut, după despărțirea de U Cluj.