În urmă cu aproximativ o săptămână, Gică Hagi a anunțat că vrea să rămână doar cu 10% din acțiunile de la Farul. „Regele” a susținut o nouă conferință de presă maraton prin care și-a prezentat nemulțumirile legate de infrastructura din fotbalul românesc.
Gică Hagi a câștigat titlul cu Farul în urmă cu două sezoane, însă clubul de la malul Mării Negre nu are, deocamdată, puterea să facă față în cupele europene, detaliu care s-a remarcat în sezonul precedent.
Pentru a transforma Farul într-o forță, Gică Hagi are de gând să cedeze acțiunile și să rămână doar cu 10% din pachetul majoritar. Fostul „Decar de Aur” al României este convins că aceasta reprezintă singura soluție pentru ca Farul să progreseze. Ulterior, „Regele” a tras un semnal de alarmă pentru întreg fotbalul românesc.
„Tot vorbesc și pare că nu se înțelege. Am avut o ofertă clară, a venit Rivaldinho. Unul din afară a înțeles, e mai greu să înțeleagă unul din România. Oferta e foarte clară și foarte bună. Farul e un club important, care are patrimoniu. Cel mai bine este să fie pe acțiuni. Fotbalul e un business și ați văzut ce înseamnă. Trebuie să știi să-l faci. Dacă știi să-l faci bine, te duci sus, cum fac cei de afară.
Noi trebuie să învățăm și să mergem pe acel drum. Dacă nu mergem pe acel drum, nu mai comentați la televizor, să nu mai zicem că vrem în Europa. Să tăcem, să-l luăm pe nu, nu se poate, nu avem, nu există.
Ce ne așteaptă? Groapa! Din păcate, mesajele cam astea sunt în România în ultimii 10-15 ani. Pentru mine, pe direcția mea din fotbal, cam asta am văzut”, a declarat Gică Hagi, la conferința de presă.
Gică Hagi este ferm convins că fotbaliștii din străinătate nu au mai multă calitate decât jucătorii din România. Diferențele se fac la nivelurile de formare, educare și mental. Fostul mare internațional român a comparat situația din fotbalul românesc cu starea handbalului din România.
„Muncesc, particip și e dureros. Vrem să mergem în Europa noi care am fost în fotbal. N-au nimic în plus față de noi, au ceva în tot ce înseamnă formare, educare și mental. Ei ne bat mental.
Trebuie să fie proiect la nivel național, pentru România și pe direcția fotbal. Nu doar pentru celelalte discipline, nu? Celelalte sunt susținute, nu? Nu sunt susținute celelalte? Bani de bani.
La handbal se plătesc salarii ca în Europa. Mai mari, printre cei mai buni și suntem în Champions League acolo, nu? Vedeți? La fotbal de ce nu facem?”, a mai spus Gică Hagi.
„V-am dat încă una, Hagi când vorbește trebuie să dea o direcție, o analiză. De ce la fotbal bugetul e mai mic față de cei de lângă noi, nu vorbim de Big Four. Vine valul peste noi și ce să facem?
Dar copiii noștri sunt la fel ca ai lor. Avem jucători, dar trebuie formați, educați, crescuți, mental să fie sus. Trebuie investit în academii prima oară și după aceea în echipa mare, buget”, a fost discursul lui Gică Hagi.