După ce în primul meci al sezonului nu a fost în lot, iar în al doilea a intrat de pe banca de rezerve și a marcat, Cristiano Ronaldo a fost introdus pentru prima dată în era Postecoglou încă din primul minut. Al-Nassr a fost condusă cu 2-0 la pauză, după ce portarul Bento a primit roșu în minutul 12, iar atacantul lusitan a fost înlocuit după doar 45 de minute.
În a 3-a etapă din Arabia Saudită, Cristiano Ronaldo a fost introdus de Ange Postecoglou încă din primul minut al meciului cu Al-Ettifaq. În minutul 12 al partidei, portarul Bento a ieșit eronat și l-a faultat pe Moussa Dembele în afara careului, fapt pentru care a primit cartonașul roșu.
Ange Postecoglou a făcut o schimbare pe loc, însă a mai făcut o mutare la pauză, când echipa sa era condusă cu 0-2. El a ales să-l schimbe pe Cristiano Ronaldo, care a fost extrem de nervos în momentul în care a mers la vestiare, iar alegerea sa s-a dovedit a fi inspirată. Din minutul 74 până în 90, campioana Arabiei Saudite a înscris trei goluri și a întors rezultatul, iar astfel rămâne singura echipă cu maximum de puncte în primele trei etape.
Cristiano Ronaldo a explicat că acesta va fi, cel mai probabil, ultimul său sezon, după care își va agăța ghetele-n cui după două decenii și jumătate de performanțe. Ultimul său obiectiv este acela de a ajunge la 1.000 de goluri înscrise, iar pentru a reuși acest lucru are nevoie de un sezon foarte bun.
În prezent, după ce a înscris primul gol al sezonului în etapa a 2-a, CR7 a ajuns la 977 de goluri și mai are nevoie de încă 23 pentru a-și atinge obiectivul. Chiar dacă pare dificil, ținând cont că în curând va împlini 42 de ani, Cristiano Ronaldo a arătat că încă are simțul golului contra celor de la Al-Riyadh, reușind să înscrie după o preluare și o piruetă fantastică.