Rm. Vâlcea – Chindia Târgoviște este unul dintre primele meciuri din play-off-ul Cupei României Betano. Partida va avea loc în Zăvoi, marți, 18 august, de la ora 17:30. Fanii dâmbovițeni au primit o veste importantă înaintea duelului de pe Stadionului Municipal, care are loc 12.000 locuri.
FANATIK a aflat în exclusivitate că târgoviștenii au plecat în deplasarea de la Vâlcea cu toate vedetele, obiectivul Chindiei fiind calificarea pe tabloul principal. Nicu Croitoru nu are nicio absență pentru partida din Zăvoi.
Echipa de pe „Eugen Popescu” vrea să intre în grupele principale pentru că va juca toate meciurile acasă și se aștepta la un stadion plin la cel puțin trei partide, care vor fi în compania unor adversari tari, inclusiv din primul eșalon.
Din informațiile FANATIK, Chindia nu va avea o deplasare ușoara la Vâlcea. În Zăvoi se așteaptă un stadion plin. Gazdele au lăsat intrarea liberă la partida programată marți, 18 august, de la ora 17:30. După primele trei etape din Liga 2, Rm. Vâlcea e pe locul 12, cu 4 puncte, în timp ce Chindia este pe poziția a 7-a, cu 6 puncte.
În sezonul trecut, când echipa era pregătită de Ilie Poenaru, Chindia Târgoviște a ieșit rușinos din Cupa României Betano. Dâmbovițenii au fost eliminați încă din turul al 3-lea. În august 2025, Chindia s-a făcut de râs la Băicoi, acolo unde a pierdut cu scorul de 2-3. Acum, sub comanda lui Nicu Croitoru, Chindia s-a calificat în play-off după ce, în turul 3, a obținut o victorie dramatică, scor 2-1, pe terenul celor de la Flacăra Moreni, golul victoriei fiind marcat în prelungiri.