Louis Munteanu a bifat o nouă apariție în tricoul americanilor de la DC United. S-a întâmplat în înfrângerea pe care echipa românului a suferit-o în deplasare, scor 0-1 cu Austin FC. Internaționalul român a fost din nou rezervă în formația lui Rene Weiler.
Louis Munteanu a plecat cu surle și trâmbițe de la CFR Cluj și s-a transferat în străinătate, la DC United, în Major League Soccer (MLS). Titular la primul meci la DC United, o dispută amicală, Louis Munteanu nu a reușit, deocamdată, să se impună în campionat.
După ce a evoluat 21 de minute în DC United – Philadephia Union (1-0), chiar la debutul oficial, Louis Munteanu a început din nou rezervă meciul lui DC United, de această dată împotriva celor de la Austin FC (0-1). Românul a fost introdus pe teren în minutul 78 și nu s-a făcut remarcat, iar echipa sa a pierdut la limită.
Louis Munteanu a primit nota 6,1 din partea statisticienilor de la SofaScore. A fost una dintre cele mai mici note de la DC United, 6,1 fiind cea mai mică. Situația atacantului plecat pe bani mulți peste ocean nu este tocmai bună înaintea barajului pe care România îl dispută cu Turcia pentru Cupa Mondială 2026.
DC United ocupă locul 6 din 15 după primele două etape în Conferința de Est din MLS. Echipa elvețianului Rene Weiler are trei puncte după două etape și un golaveraj neutru (1 gol marcat și 1 gol primit).
Pentru DC United și Louis Munteanu urmează un duel cu adevărat stelar. Sâmbătă, 7 martie, de la ora 23:30, DC United dă piept cu Inter Miami, echipa lui Lionel Messi. Înaintea duelului direct, Inter Miami se află la egalitate de puncte cu DC United, dar cu un golaveraj inferior (4-5).