AC Milan a părăsit învinsă Londra, după 0-3 cu Chelsea, şi a coborât pe locul 3 în Grupa E din Liga Campionilor. Ciprian Tătăruşanu a bifat a doua prezenţă a sezonului în poarta campioanei Italiei şi a avut câteva parade, în startul meciului, însă până la urmă a fost învins de trei ori.
La finalul meciului Chelsea – AC Milan 3-0, jurnaliştii de la Tuttomercato i-au notat pe jucătorii celor două echipe. Chiar dacă a încasat trei goluri, Ciprian Tătăruşanu a primit 5,5, a doua cea mai mare notă din rândul jucătorilor lui Stefano Pioli.
“Unde a putut, a ajuns. În special în prima repriză, când a dejucat cel puţin trei ameninţări reale. Nu este deosebit de responsabil pentru goluri, dar a scos de trei ori mingea din poartă”, au notat italienii.
Ciprian Tătăruşanu a ieşit în evidenţă încă din startul meciului, când a respins magistral şutul lui Mason Mount. Era minutul 4, iar jucătorii lui Chelsea puneau presiune pe AC Milan încă din start.
În minutul 22, fostul portar al naţionalei României a scos de sub bară mingea trimisă de Thiago Silva. La faza imediat următoare, după o nouă paradă bună, Ciprian Tătăruşanu a fost învins de Wesley Fofana.
La finalul meciului, Stefano Pioli a analizat prestaţia elevilor lui în Chelsea – AC Milan 3-0. Antrenorul italian a avut un lot subţiat din cauza accidentărilor, motiv pentru care a avut şapte jucători de câmp pe banca de rezervă, printre care şi Andrei Coubiş, internaţional U21 român.
“Nu am început slab meciul, dar apoi nu am mai fost lucizi în multe faze. Puteam face mai multe. Nu are nicio legătură cu lipsa de experienţă sau cu absenţele. Trebuia să fim atenţi, mai ales că Chelsea nu a pus multă presiune la început.
Dacă faci greşeli, mai devreme sau mai târziu primeşti goluri. După al doilea gol ni s-a schimbat atitudinea. Nu am mai rămas o echipă”, a spus Stefano Pioli-
După trei etape din Grupa G, AC Milan ocupă locul 3, cu 4 puncte, la egalitate cu Chelsea, ocupanta locului secund. RB Salzburg, cu 5 puncte, este lider, în timp ce Dinamo Zagreb ocupă ultima poziţie.