Sport

Ce notă a primit Ianis Hagi după Rangers – Aberdeen 2-2! Steven Gerrard, nemulţumit de jocul echipei

Ianis Hagi a luat notă de trecere la meciul cu Aberdeen! Vezi cum i-au cotat prestația jurnaliștii scoțieni
28.10.2021 | 21:00
Ce nota a primit Ianis Hagi dupa Rangers  Aberdeen 22 Steven Gerrard nemultumit de jocul echipei
ADVERTISEMENT

Etapa intermediară din campionatul Scoției a adus pentru Glasgow Rangers un semieșec pe Ibrox Stadium, 2-2 cu Aberdeen.  Internaționalul român Ianis Hagi a fost integralist în acest meci, în care oaspeții au început foarte tare și au condus în minutul 16 cu 2-0.

Glasgow a redus din handicap după reușita columbianului Morelos care, în minutul 20, a fructificat pasa decisivă a lui Tavernier. Egalarea s-a produs în minutul 81, când ofensivul fundaș dreapta al lui Glasgow, Tavernier, a reușit să transforme o lovitură de pedeapsă.

ADVERTISEMENT

Ce notă a luat Ianis Hagi în Rangers – Aberdeen 2-2

Pentru Morelos a fost golul cu numărul 101 în tricoul celor de la Rangers, etapa trecută, în deplasarea de la St. Mirren, câștigată cu 2-1, el sărbătorind golul centenar. Aberdeen a intrat pe o traiectorie pozitivă tot la finele săptămânii trecute, când a învins Hibernian cu 1-0, punând astfel capăt unei serii de 10 meicuri fără victorie.

Prestația lui Ianis Hagi a fost apreciată de jurnaliștii scoțieni cu nota 6 din 10, la fel ca majoritatea coechipierilor săi care au evoluat în partida cu Aberdeen. Singurul care a jucat peste medie a fost atacantul finalndez Kamara, notat cu 8.

ADVERTISEMENT

În actualul sezon, Ianis Hagi a bifat 14 meciuri pentru Glasgow Rangers, reușind două goluri și trei pase decisive. Managerul campioanei en-titre a Scoției, Steven Gerrard, a declarat pentru site-ul oficial al clubului, la finele meciului cu Aberdeen: ”Nu sunt mulțumit nici de rezultat și nici de performanța echipei. Am avut în față o echipă bine organizată, dar le-am făcut cadouri și parcă am uitat ceea ce am lucrat la antrenamente. Trebuie să punem mai multă presiune pe noi înșine și să trecem peste acest meci”.

Fostul căpitan de la Liverpool nu a nominalizat vreun jucător al echipei sale, dar este de așteptat ca pentru meciurile următoare să opereze unele modificări în garnitura de bază.

ADVERTISEMENT

Ce urmează pentru Ianis Hagi şi Rangers

Glasgow are acum în program două deplasări grele, la Motherwell în campionat (31 octombrie ora 14.00), dar și la Brondby, în grupele Europa League (4 noiembrie ora 19.45).

Pe de altă parte, marele derby al fotbalului scoțian, Old Firm, între Celtic și Glasgow, pe Celtic Park, a fost stabilit de Liga Profesionistă Scoțiană pentru data de 2 ianuarie 2022, ora 14.00. Tradițional, derby-ul se dispută de fiecare dată în etapa de Anul Nou. În primul tur, Rangers a câștigat în fața lui Celtic cu 1-0, pe teren propriu.

ADVERTISEMENT

Rangers, neînvinsă în campionat

Glasgow Rangers este neînvinsă în campionat, având 24 de puncte după 11 runde. Albaștrii sunt lideri cu două puncte avans față de marea rivală Celtic Glasgow, la încheierea primei treimi a competiției.

În ediția trecută de campionat, Glasgow a terminat fără înfrângere cele 38 de etape, 33 în sezonul regulat și alte cinci în play-off. Această performanță s-a mai înregistrat, în cazul celor de la Glasgow Rangers, în sezonul 1998-1999.

Vitrina cu trofee a lui Glasgow Rangers numără 55 de titluri, 33 de Cupe ale Scoției, 27 de Cupe ale Ligii scoțiene și Cupa Cupelor în sezonul 1971-1972. În 2012, din cauza fair-play-ului financiar, Glasgow Rangers a fost retrogradată în al patrulea eșalon fotbalistic scoțian. Din această cauză, până la revenirea în elită, Glasgow Rangers a cucerit, în sezonul 2015-2016 Cupa Challenge, dedicată echipelor de ligi inferioare.

ADVERTISEMENT
Tags: