News

Ce nu ai voie să arunci la gunoi. Riști amenzi de mii de lei dacă nu respecți aceste reguli de bun simț

Dacă ai pe acasă obiecte de care vrei să scapi, ar trebui să te gândești de două ori înainte să le arunci la gunoi, pentru că unele nu trebuie să ajungă în tomberon.
15.09.2022 | 21:31
Ce nu ai voie sa arunci la gunoi Risti amenzi de mii de lei daca nu respecti aceste reguli de bun simt
Ce obiecte nu ai voie să arunci la gunoi. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Nu toate obiectele care s-au adunat prin casă și de care nu mai ai nevoie trebuie să ajungă la gunoi. Unele dintre acestea pot fi extrem de dăunătoare și poluante, iar dacă nu respecți regulile, riști amenzi de mii de lei.

Ce nu trebuie să arunci la gunoi. Trebuie să respecți aceste reguli dacă nu vrei să plătești amendă

Dacă te încurci de câteva lucruri și te gândești să le arunci la gunoi, ar fi bine să știi că unele dintre acestea ți-ar putea aduce amenzi de mii de lei.

ADVERTISEMENT

Unele deșeuri pot polua mediul care are, și așa, destul de mult de suferit. Astfel, unele legi, dar și regulamente interne ale firmelor de salubrizare cer oamenilor să sorteze gunoiul sau, cel puțin, să nu arunce anumite obiecte la tomberon.

În categoria deșeurilor periculoase intră, în primul rând, medicamentele expirate, iar acestea nu trebuie niciodată să ajungă la gunoi, în apă sau pe suprafața solului.

ADVERTISEMENT

Acestea conțin substanțe chimice active, ale căror efect nociv apare odată cu trecerea timpului.

Pentru a evita astfel de situații, medicamentele expirate trebuie duse la farmaciile care au contract cu firme specializate care asigură distrugerea în siguranță a acestora.

De asemenea, nici bateriile uzate nu se depozitează în containerele obișnuite. În cazul acestora, lanțurile de magazine au, de obicei, un loc special amenajat unde se colectează astfel de obiecte.

ADVERTISEMENT

Motivul pentru care nu este bine să ajungă împreună cu alte deșeuri este că bateriile sunt ușor inflamabile și pot cauza explozii și incendii la gropile de gunoi.

De asemenea, metalele grele și toxice pe care le conțin pot contamina solul, dar și pânza freatică. În plus, cantitatea mare de fier pe care acestea o conțin poate fi reutilizată de specialiști.

ADVERTISEMENT

Conform Digi24, în Oradea, de exemplu, cei care le aruncă la coșul de gunoi riscă să plătească între 300 și 500 de lei. De asemnea, în Cluj, persoanele fizice care nu respectă regulile colectării selective riscă amenzi cuprinse între 1.000 şi 2.000 de lei.

Aparatele electrocasnice sunt colectate de către firmele de specialitate

În cazul aparatelor electrocasnice, chiar dacă nu mai funcționează, ele conțin piese care se pot folosi pentru realizarea unor obiecte noi. În plus, ca și în cazul bateriilor, se pot inflama cu ușurință și pot genera substanțe chimice nocive.

Prin urmare, nu e bine ca ele să ajungă la ghenă. De aceea, există firme specializate care se ocupă cu colectarea lor sau pot fi duse la magazinele de profil care le acceptă.

Nu doar televizoarele, cuptoarele cu microunde, calculatoarele sau mașinile de spălat intră în categoria aparatelor electrocasnice pe care nu trebuie să le arunci la gunoi.

Dacă ai un telefon mobil care nu mai merge sau de care vrei să scapi, nu te grăbi să-l pui în coș, pentru că și el poate fi reciclat. Anumite centre comerciale le primesc cu plăcere, însă ai grijă ca înainte de a-l preda să scoți cartela SIM și să te asiguri că ștergi memoria internă, pentru a nu-ți fi colectate datele.

Totodată, nu se aruncă la gunoi ambalajele care conțin reziduuri de substanțe periculoase sau sunt contaminate cu substanțe periculoase.

Nici gunoiul rezultat din activitățile de reamenajare sau deșeurile vegetale mari rămase după curățarea gospodăriilor sau grădinii nu se depozitează în pubelele obișnuite.

 

ADVERTISEMENT