Life

Ce nu are voie să lipsească din frigider pe perioada iernii. Este secretul pe care trebuie să-l știe fiecare gospodină

Ce trebuie să ai neapărat în frigider în sezonul rece. E un produs pe care orice femeie e bine să-l pregătească toamna asta.
25.09.2022 | 09:30
Ce nu are voie sa lipseasca din frigider pe perioada iernii Este secretul pe care trebuie sal stie fiecare gospodina
Ce trebuie să ai în frigider în sezonul rece. E un produs pe care orice femeie e bine să-l pregătească. Sursa foto: Pinterest. Colaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Ce nu are voie să lipsească din frigider pe perioada iernii. Este secretul pe care trebuie să-l știe fiecare gospodină, fiind bun atât pentru sănătatea organismului, cât și pentru a fi folosit în diverse produse culinare.

Ce trebuie să ai în frigider în sezonul rece. E un produs pe care orice femeie e bine să-l pregătească

Hreanul în oțet este o conservă pe care merită să o încerci în această toamnă. Cu siguranță, îți va fi de mare ajutor în sezonul rece. Și unde mai pui că se păstrează de minune la frigider o perioadă destul de lungă.

ADVERTISEMENT

Poate fi folosit la salata de sfeclă, dar și la rețetele culinare pe bază de carne, cum ar fi: fripturile, piftiile şi rasolurile.

Ingrediente pentru hreanul în oțet:

  • 2 rădăcini de hrean. Se găsesc în piețe sau în supermarketuri
  • 50 ml de apă rece
  • 25 ml de oțet de 9 grade
  • 1 linguriță de sare
  • 1 linguriță de zahăr, opțional
  • borcane.
ADVERTISEMENT

Mod de preparare hrean în oțet. Pașii de urmat:

  1. Hreanul se curăță bine de coajă cu ajutorul unui cuțit sau cu instrumentul de curăţat cartofi
  2. Se spală și se dă prin răzătoarea mică
  3. Se amestecă apoi cu combinația dintre oțet și apă
  4. Se adaugă sarea și zahărul și se amestecă totul până se dizolvă complet ingredientele solide
  5. Lichidul obținut mai sus se pune peste hreanul ras, treptat
  6. Se amestecă totul astfel încât hreanul să fie umed în mod uniform
  7. Pont: hreanul nu trebuie să plutească în oţet
  8. Se adaugă totul în borcan și se așază bine să nu rămână niciun gol de aer
  9. Borcanul cu hrean se păstrează la frigider până la folosire
  10. Spor la treabă!

Sfaturi practice legate de hreanul ras la borcan

În momentul în care ați desfăcut borcanul cu hrean este bine să-l folosiți în maxim o săptămână. După această perioadă începe să-și piardă gustul și proprietățile.

ADVERTISEMENT

De asemenea, indicat ar fi să pregătiți cantități mici de hrean ras la borcan, mai ales că această legumă se găsește cu mare ușurință în toate sezoanele.