Life

Ce nu le-a spus niciodată Mirela Vaida părinților săi. Vedeta Acces Direct, în lacrimi: ”Așa ne-au crescut”

Cuvintele pe care Mirela Vaida nu le-a mărturisit deloc părinților săi. Prezentatoarea de la Acces Direct a început să plângă.
11.11.2024 | 19:30
Ce nu lea spus niciodata Mirela Vaida parintilor sai Vedeta Acces Direct in lacrimi Asa neau crescut
Ce nu a putut Mirela Vaida să le spună părinților. Sursa foto: captură video Youtube
ADVERTISEMENT

Invitată în cadrul unei emisiuni online Mirela Vaida a dezvăluit ce nu le-a spus niciodată părinților săi. Vedeta Acces Direct a izbucnit în lacrimi, subliniind că acesta este felul în care a fost crescută de mama și tatăl său.

Mirela Vaida, emoționată în privința părinților. Ce nu a rostit în fața lor

Mirela Vaida vorbește foarte rar despre familia sa care locuiește la Iași și pe care reușește să o vadă destul de rar din cauza programului încărcat din domeniul profesional. Artista își amintește că tatăl său o ducea mereu la parada de 1 Decembrie.

ADVERTISEMENT

Bărbatul, de profesie militar, i-a insuflat această pasiune și fiului său. Prezentatoarea de la Antena 1 are numai aprecieri pentru felul în care a fost crescută, însă spune că nu a primit afecțiune din partea părinților săi.

Cunoscuta interpretă de muzică populară recunoaște că nu le-a mărturisit niciodată, cu voce tare, dragostea mamei și tatălui său. Acesta este motivul pentru care artista este extrem de afectuoasă cu cei trei copii ai săi.

ADVERTISEMENT

„Niciodată nu le-am spus cu voce tare că îi iubesc pentru că la noi, la moldoveni, în vremurile acelea, copiii se pupau în somn. Îmi dau lacrimile. Acesta este motivul pentru care eu le spun în fiecare zi copiilor că îi iubesc.

ADVERTISEMENT

În acele vremuri, părinții ne pupau în somn, așa ne-au crescut. Eu știu cât de mult îi iubesc și ei cât de mult mă iubesc, dar nu le-am zis-o niciodată. Niciodată! Mă gândesc că va veni ziua când voi regreta că nu am apucat să le spun.

ADVERTISEMENT

Vreau să le spun aici, la tine: «Mamă, tată. Vă iubesc enorm și vă mulțumesc!». Tot ce este legat de părinți și de copii mă sensibilizează foarte tare”, a mărturisit Mirela Vaida în podcastul Altceva cu Adrian Artene.

Mirela Vaida, detalii despre relația cu părinții săi

Mirela Vaida a mai dezvăluit că vorbește aproape zilnic cu părinții săi cu care simte că este conectată, cu toate că distanța dintre ei este una destul de mare. Vedeta de la Acces Direct spune că mama sa se roagă constant pentru ea și familia ei.

ADVERTISEMENT

Renumita moderatoare TV îi vede rar pe cei dragi. De obicei de Crăciun și de Paște îi vizitează, dar sunt ani în care nu ajunge la ei pentru că filmează sau este plecată cu diverse spectacole. Artista este conștientă că vor veni și vremuri când se va întreba de ce nu i-a văzut mai des.