Life

Bianca Adam de la America Express a dat Antena 1 de gol: ”Erau multe curse care nu au apărut pe TV”

Bianca Adam a dezvăluit tot ce nu s-a văzut la America Express. Concurenta a explicat care este motivul pentru care a clacat în cursa pentru ultima șansă.
24.01.2023 | 18:48
Bianca Adam de la America Express a dat Antena 1 de gol Erau multe curse care nu au aparut pe TV
Bianca Adam a fost la America Express cu mama ei. Foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Bianca Adam a povestit cum a fost pentru ea experiența pe care a trăit-o la America Express, pe canalul ei de YouTube. Vloggerița care s-a făcut cunoscută în urmă cu câțiva ani cu numele Tequila a dezvăluit tot ce nu s-a văzut pe micile ecrane.

Bianca Adam, destăinuiri despre expriența de la America Express

Din motive ce țin de bucătăria internă a Antenei 1, o serie de secvențe s-au tăiat la montaj, unele care, dacă ar fi fost difuzate, ar fi clarificat anumite nedumeriri ale telespectatorilor.

ADVERTISEMENT

Bianca spune că multe din aventurile prin care a trecut împreună cu mama ei în Mexic n-au apărut pe TV, asta pentru că nu era suficient spațiu de emisie. O zi de filmare, de pildă, dura până la 16 ore, iar la finalul zilei, concurenții, istoviți deja de atâta alergătură, trebuiau să ofere și interviurile de la cazare.

Bianca  Adam a cerut sfaturi de la un fost concurent de la Asia Express. Cuza a fost cel care a încurajat-o să participe, pentru că nu va regreta niciodată experiența.

ADVERTISEMENT

Cuza de la Noaptea Târziu a încurajat-o să accepte oferta Antenei 1

„Eu l-am sunat pe Cuza, fratele meu vlogger, și i-am cerut un sfat: e greu, e așa, e așa? Îmi dădea o caldă și o rece. M-a încurajat. Mi-a zis: du-te avion. Intră, fără să înveți spaniolă, că înveți acolo”, a povestit Bianca Adam pe YouTube.

Când și-a dat seama vedeta că totul este pe bune? S-a lovit de realitatea de pe teren abia când a realizat că nu mai are niciun ban, când a trebuit să cerșească într-o autogară.

ADVERTISEMENT

”M-a lovit realitatea”

„Am avut două momente în care m-a lovit realitatea. În primul autostop, am văzut Mexicul, era frumos. Mă rog, nu neapărat frumos, dar era altceva: un deșert cu cactuși. Am făcut prima oară vreo 70 de kilometri cu omul ăla cu iguana.

ADVERTISEMENT

Nu pot să zic că am mers într-o excursie, că știam unde mă duc, dar adevărata realitate a greului m-a lovit când eram în autogara aia și trebuia să cerșesc bani și nimeni nu-mi dădea. Nu m-am mirat că nu îmi dau oamenii. Pe mine m-a lovit faptul că eu cu adevărat nu aveam nimic la mine. Nu pot să explic senzația. E o neputință pe care o simți. Erau mult mai multe acumulate. Erau multe curse care nu au apărut pe TV. Gândiți-vă că erau 16 ore de filmare pe zi.

Apoi mai sunt și interviurile, după ce ajungi la cazare. Mie mi se pare că vorbeam ca și cum aveam prune în gură. După ce am alergat toată ziua, trebuia să îți amintești ce ai făcut, să explici ce ai făcut.

Nu mai aveai nicio forță, energie. Interviul ăla apărea în mijlocul emisiunii. Lumea se gândea de ce eram așa plouată, păi era filmat la final de zi. Noi ca noi, dar vă dați seama prin ce a trecut cameramanul! Nu spun, toți cameramanii au fost circ și panaramă!”, a completat Bianca.

„Am fost atât de emotivă pentru că urma să îmi vină menstruația”

Tequila a explicat motivul real pentru care a clacat la America Express, telespectatorii neînțelegând de ce a bușit-o brusc plânsul. Adevărul, care nu a fost expus de Antena 1, este cu totul diferit.

„Mie îmi venea stopul fix în cursa pentru ultima șansă. Eu nu mă simțeam super-ok… Nu aveam cum să mă liniștesc. N-ai baie, n-ai loc unde să te relaxezi, n-ai mâncare, n-ai telefon. Am avut nevoie să mă descarc. E adevărat că nu s-a arătat contextul în care am plâns. Aveam zeci de kilometri merși, eu, cu estrogenul în cap, să îmi zică mama că o dezamăgesc dacă ajungem printre ultimii…

Cearta între mine și mama e mult mai aprinsă și mai acidă. Ea, când am clacat eu în autogara aia, că lumea nu mă ajuta, că nu am cum să plec de acolo, atunci a lăsat-o mai moale.

Am fost atât de emotivă pentru că urma să îmi vină menstruația… Nouă ne-a dat bani o fată cu deficiență de auz. Eu cu emoțiile la maxim, în momentul ăla dădeam pe afară. Ziceam, Doamne, de la cine cer bani!”, a adăugat Bianca.

Vedeta de pe YouTube a mai ținut să precizeze că telefonul pe care îl aveau concurenții era codat. Nu puteau să facă altceva în afară de a vedea mesajele primite de la Irina Fodor și să fotografieze.