Life

Imaginile pe care nu le-ai văzut de la nunta lui Nasrin! Vedeta, show pe scenă pentru soțul ei: ”Exersam la toaletă, când dormea”

Nasrin s-a căsătorit, dar a avut grijă ca evenimentul să fie unul de neuitat pentru soțul ei, măcar prin prisma surprizelor pe care le-a pregătit de-a lungul nopții nunții.
30.07.2022 | 10:00
Nasrin s-a căsătorit, iar petrecerea de la nunta vedetei a fost una de neuitat / Fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

După ce au scăpat de emoțiile generate de dansul miresei, iar Pepe a reușit să îi facă să plutească, Nasrin și Pisoi au început să se distreze, cu adevărat. Și, alături de ei, cei peste 200 de oameni pe care i-au aut invitați la eveniment, au avut toate motivele să se amuze, și chiar să fie surprinși de ce vedeau petrecându-se în fața lor.

Nasrin, surpriză incredibilă pentru soțul ei, la nuntă

Nasrin este, probabil, o femeie care va avea grijă să îi condimenteze, din plin, viața soțului ei. Iar acest lucru a reușit să îl facă chiar și la petrecerea de nuntă pe care au ținut-o la un salon de evenimente din Săftica. Surpriza pregătită de Nasrin pentru Florin a fost una de proporții.

ADVERTISEMENT

La mijlocul nopții, după ce a avut grijă să îl ”alimenteze” pe Florin cu câteva shot-uri, Nasrin a dispărut. Nu, nu fusese furată, așa cum e obiceiul pe la nunțile românești. Florin întreba, discret, de soția lui, iar singura care știa ce se petrece, nașa Valentina Pelinel, îi zâmbea încurajator și spunea să nu își facă griji.

Ba chiar, la un moment dat, i-a sugerat să se așeze pe scaunul pe care îl pusese în mijlocul ringului. ”Ești pregătit?”, este întrebat Florin, iar mirele, sincer, și poate chiar sătul de emoții, a răspuns ”Nu”, făcându-i pe invitați să se amuze.

ADVERTISEMENT

Dar, pregătit sau nu, Florin tot a avut parte de show-ul vieții lui. Pentru că, însoțită de alte câteva domnișoare, Nasrin, fără să mai poarte rochia de mireasă cu care și-a impresionat invitații, a demonstrat că știe și să danseze, ba chiar o face mai bine ca o profesionistă.

Dar nu oricum, ci mai ceva ca animatoarele din cluburile de noapte. Iar Florin, soțul ei, așezat pe un scaun, mut de admirație, o privea fără să îi vină să creadă, pe soția lui dansând ”ca-n filme”. Iar Nasrin, parcă și încurajată de privirile soțului și de aplauzele publicului, se mișca în ritm cu dansatoarele Zizicăi.

ADVERTISEMENT

Nasrin, după ce l-a dat pe spate pe soțul ei: ”Mi-a plăcut de el, era mască”

După ce show-ul pus în scenă de soția lui s-a încheiat, iar Nasrin a dansat mai ceva ca Beyonce pe la concerte, Florin, soțul vedetei TV, s-a apropiat de ea și a felicitat-o. Dar i-a și pus câteva întrebări, la ureche.

Iar FANATIK a aflat ce au discutat imediat după ce Nasrin a făcut show-ul pe care, probabil, Florin nu îl va uita niciodată. ”Nu avea nicio idee, nici măcar o bănuială că o să îi fac asta. M-a tot întrebat când am avut timp să fac și coregrafia asta.

ADVERTISEMENT

Dar eu am exersat la toaletă, nopțile, când el dormea, m-a ascundeam. Eram cu căștile în urechi, cu coregrafia de la Zizica, și dansam. Dar mi-a plăcut de el, era mască, a avut o reacție adorabilă, parcă îl iubesc și mai mult acum, după ce l-am văzut cum mă privea. Nu mă recunoștea, nu îi venea să creadă că sunt eu în fața lui, se uita pierdut la mine, la dansatoare…”, ne-a spus Nasrin, râzând și încântată că momentul a fost unul de neuitat pentru soțul ei, Florin.

De altfel, după ce l-a dat pe spate cu numărul de dans, Nasrin a vorbit despre relația pe care o are cu Florin. Și, în puține cuvinte, a descris-o perfect. ”Ne iubim și suntem tot timpul uniți, suntem întotdeauna unul alături de celălalt. Și am învțat când trebuie să cedăm în fața dorințelor celuilalt. Iar asta ne unește și mai mult și ne face să ne iubim și mai tare”, a mai spus, pentru FANATIK, Nasrin.

Surpriza nunții: tortul mirilor prezentat înainte de… sarmale

După ce a renunțat la rochia scurtă și decoltată în care a dansat pentru soțul ei și a revenit la cea de mireasă, Nasrin și-a surprins invitații cu un gest care, din nou, a făcut ca nunta lor să fie ținută minte de toată lumea.

Cum știa că, din diverse motive, mulți dintre invitați vor pleca după miezul nopții, Nasrin și Florin au decis să aducă tortul înainte chiar de tradiționalele sarmale. Tortul, unul cu cinci etaje, însoțit de artificiile de rigoare, a smuls aplauzele celor de la nuntă. Și pentru felul cum arăta, dar și pentru cât a fost de delicios…

Vali Vijelie, show pe scenă

Bine după miezul nopții, atunci când invitații rămași erau puși pe mai mare distracție, la eveniment și-a făcut apariția și unul dintre cei mai cunoscuți maneliști de la noi: Vali Vijelie. Și, așa cum era de așteptat, a cântat câteva dintre melodiile care i-au adus celebritate și, desigur, a reușit să încingă atmosfera suficient pentru ca invitații de la nuntă să aibă chef de dansat până la epuizare.

Ceea ce, de altfel, s-a și întâmplat, evenimentul ținând până la prima geană de lumină de a doua zi, Nasrin și Florin având grijă ca fiecare invitat să se simtă cât mai bine și să se distreze de minune. Iar printre cei care, cu siguranță, s-au simțit senzațional au fost și nașii.

Valentina Pelinel și Cristi Borcea, nașii lui Nasrin și ai lui Florin, au făcut, la rândul lor, risipă de efort. Tot timpul printre invitați – cu nelipsita țigară de foi din mână – Cristi Borcea avea grijă, totuși să nu se simtă singură, vreo secundă, Valentina Pelinel.

Iar fostul fotomodel, cu un zâmbet cât se poate de tandru, își privea în ochi soțul, iar acesta, indiferent de discuția în care era, îi înțelegea chemarea. Și, ca un adevărat gentleman, o invita la dans, iar cei doi, vizibil fericiți când se strângeau în brațe, pluteau pe ring.

ADVERTISEMENT