News

Ce nu s-a văzut la nunta Simonei Halep! Declarații în miez de noapte făcute de Simona și Toni! Video

Nunta Simonei Halep cu Toni Iuruc a fost cel mai important eveniment al zilei de 15 septembrie, cea în care ei și-au unit destinele, petrecerea având, de-a lungul celor 10 ore, nenumărate momente emoționante.
16.09.2021 | 04:07
Ce nu sa vazut la nunta Simonei Halep Declaratii in miez de noapte facute de Simona si Toni Video
ADVERTISEMENT

FANATIK vă prezintă, în exclusivitate, momentele cheie ale nopții care va rămâne, pentru totdeauna, în memoria Simonei Halep, noaptea în care, alături de prieteni, rude și apropiați a celebrat căsătoria ei cu Toni Iuruc.

Ce nu s-a văzut la nunta Simonei Halep cu Toni Iuruc?

În primul rând, nu s-a văzut printre invitații de la nuntă Ion Țiriac. Invitat, unul dintre cele mai influente personaje din cariera Simonei Halep, a lipsit de la cel mai important eveniment din viața campioanei noastre la tenis, fiind marele absent al serii.

ADVERTISEMENT

În schimb, dacă Ion Țiriac a lipsit, salonul auto pe care îl prezida acum câțiva ani părea că s-a  mutat în parcarea de la Fratelli. Nu de altceva, dar, socotind mașinile de marcă de acolo, o sumă de vreo 10 milioane de euro se strângea cu ușurință.

Dacă invitații de la nuntă nu l-au văzut pe Ion Țiriac, tot ei au fost recompensați cu, probabil, cel mai frumos foc de artificii din România. Adică, imediat după miezul nopții și concertul senzațional al Loredanei, vreo cinci minute în care sute de artificii au brăzdat cerul și au smuls strigăte de admirație din pieptul doamnelor și domnișoarelor, dar și aprecieri bărbătești ale însoțitorilor.

ADVERTISEMENT

Și, dacă tot vorbim de doamne și domnișoare, trebuie să spunem și că, la nunta Simonei Halep cu Toni Iuruc, s-au perindat, ca pe podiumurile de modă de pe la Milano, tot felul de modele îmbrăcate în ținute care le puneau, de minune, în valoare formele de invidiat. Iar cea mai apreciată asemenea ținută a fost, probabil, cea a modelului Roxana Ilie, cu o rochie nude care a furat privirile discrete ale tuturor bărbaților. Și invitați, dar și cei din presă…

Iar dacă tot veni vorba de domnișoare… Una dintre acestea, dar nu invitată la nuntă, compensând însă cu cheful de distracție, avea o mare dorință. Să intre la Fratelli, in ciuda insistențelor agenților de pază de a nu îi permite accesul. Până la urmă, domnișoara a cedat, dar, vizibil dezamăgită, le-a reproșat acestora că nu o lasă să se simtă bine…

ADVERTISEMENT

Simona Halep și Toni Iuruc au plecat de mână spre casă

La ora 02.00, Simona Halep și Toni Iuruc au ieșit din Fratelli, clubul unde au petrecut cu ocazia nunții lor și, de mână, s-au îndreptat spre mașină. Doar că, în drum, cei doi au decis să vorbească cu jurnaliștii, puțini la număr, care mai erau în fața clubului.

Ca un adevărat cap de familie, Toni Iuruc a fost cel care a vorbit mai mult, Simona Halep mulțumindu-se să zâmbească, vizibil fericită și încântată.

ADVERTISEMENT

”Mulțumim frumos pentru toate urările dumneavoastră. O seară plăcută! E ora 02.00, din păcate, petrecerea s-a terminat”, a spus Toni Iuruc la care, îndreptându-se spre mașină, Simona Halep a adăugat și ea: ”O seară plăcută”.

Dar dacă în raport cu jurnaliștii au fost zgârciți la vorbe, nu la fel s-a întâmplat cu cei care fuseseră invitați la petrecerea de după cununia civilă a Simonei Halep. De altfel, Toni Iuruc a fost cel care a părut extrem de atent cu unii dintre invitați, el conducându-i, la plecare, pe Gică Hagi și pe Marinela, soția acestuia, îmbrățișându-se afectuos cu aceștia în momentul în care și-au luat rămas bun.

Epilogul unei zile fără egal

La periferia unei știri de interes public, la petrecerea Simonei au fost oameni bătrâni și dragi ei, prin definiție bunici, care o iubesc pe ”fata lor” celebră așa cum se făcea pe vremuri, necondiționat și în tăcere.

Oamenii aceștia, simpli și extraordinari, care nu vor să deranjeze, care nu se pricep la tenis sau la haine, dar citesc cu ochii până în suflet, au îmbrățișat-o pe Simona la despărțire de parcă ”fata lor” ar fi plecat în larg cu toate amintirile copilăriei. Poate că așa și era, mai știi, deși lacrimile Simonei, pierdută prin parcare în brațele tuturor neamurilor, sunt imposibil de tradus.

A fost o petrecere frumoasă, indiscutabil a fost multă emoție, Simona avea în ochi acea strălucire rară pe care nici un Mare Șlem nu o poate aduce unei femei, oricât de campioană ar fi ea. Cheia acestei zile și lacătul nopții de după  tocmai asta ne-au deslușit: o femeie îndrăgostită în locul luptătoarei din teren, o femeie în căutarea tainei fericirii și atât, fără arbitru, fără tabela de scor. Doar ea și el, poate și marea.

Chiar și de la mare distanță, este evident că Simona îl iubește pe Toni și asta e tot ce contează acum. Pentru binele Simonei și pentru temelia acestei povești ar fi perfect ca și Toni să-și facă serviciul și să nu piardă prea multe puncte la fileu. C-așa-i uneori în tenis, alteori în vis și întodeauna în viață.

ADVERTISEMENT