Life

Ce nu suportă Codin Maticiuc când vine vorba de muncă și ce spune despre cei care îl înjură pentru proiectul Spitale Publice

Codin Maticiuc a vorbit despre munca lui de zi cu zi și a răspuns și valului de hate cu privire la inițiativa lui filantropică, Spitale Publice din bani privați.
01.05.2024 | 12:45
Ce nu suporta Codin Maticiuc cand vine vorba de munca si ce spune despre cei care il injura pentru proiectul Spitale Publice
Codin Maticiuc, destăinuiri pe bune din viața lui / Fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Codin Maticiuc a făcut o serie de dezvăluiri cu privire la preocupările sale. Și, deși a cunoscut succesul și ca producător de film, cu umor recunoaște că nu îi face nicio plăcere să își bată capul cu ceea ce trebuie să facă în acea ipostază. A vorbit despre noile sale proiecte și, amuzat copios, a spus că cei care îl înjură pentru inițiativele filantropice sunt dușmani utili. Care dacă nu ar exista, ar trebui inventați.

Codin Maticiuc: ”De mâine nu aș mai produce niciodată în viața mea”

Actor, producător, scenarist… Ce e mai greu?

– Cred că aș zice că producător e cel mai greu. Îmi și place cel mai puțin. De fapt, chiar deloc. Dacă cineva mi-ar spune, de mâine, că o să îmi producă toate mizeriile care îmi vin în cap și vei juca într-o grămadă de mizerii pe banii altuia, iar el să își asume și riscul, și câștigul, de mâine nu aș mai produce niciodată în viața mea.

ADVERTISEMENT

De ce?

– Urăsc treaba asta, mi se pare îngrozitor. Mi se pare îngrozitor pentru că implică partea de business, cea de care am fugit. Adică să iei 2 lei, să mai strângi doi lei din altă parte, să mai iei o sponsorizare de doi lei și din ăștia șase lei să încercă să iei înapoi, eventual, șapte lei. Iar asta pentru mine este stresant.

Plus că e și mai stresant să le faci pe toate. Să fii actor, se dă stop la dublă și vine cineva și îți spune că locația următoare de filmare a căzut, că ce trebuie să facem… Iar eu eram între două duble și mă gândeam să văd ce facem. Adică, îți zic, e rău.

ADVERTISEMENT

Codin Maticiuc, susținut de George Ivașcu

Ca actor, mai greu în Clanul sau în Miami Bici?

– Mai greu în Miami Bici, dar doar din cauză că am fost și producător. În Clanul e experiența aceea actoricească pură. Îmi învăț textul, vin cu el învățat… Un actor care îmi este și mentor, și profesor, George Ivașcu, mă și ajută, mă și încarcă și sunt tot timpul pe scenă cu el. El mă ajută tot timpul, deci am ”cârja” mea care este domnul profesor.

Avem ceva de filmat, dacă începe să plouă și nu se mai poate urna, le zicem că ne găsesc la rulotă, ne anunțați voi, venim mâine, cum crede producătorul. E treaba lor, ca producători să găsească o soluție pentru scena respectivă. Noi suntem doar actori acolo, ne distrăm, ne simțim bine, ne facem meseria, facem și lucruri grele, dar e frumos.

ADVERTISEMENT

Pe vremuri, actorii și petreceau pe set. Băutură, distracții, chefuri de pomina… Tu ai prins asemenea momente?

ADVERTISEMENT

– Nu, niciodată. Nici măcar seara de dinainte. Sunt ”băiatul rău”, dar foarte conștiincios cu ceea ce îmi place să fac. Dacă am a doua zi filmare nu ies din casă.

”Sunt și producător și e… belită”

Ce urmează acum, că tot ai ieșit din Clanul?

– Urmează filmul cu mașini pe care îl filmez vara asta. Efectiv, un Fast and Furious care e foarte provocator. Sunt și producător și e… belită (râde, n. red.). O să vedem ce facem cu asta, e greu, ți-am spus, provocarea este foarte mare. Mai am niște seriale cu Pro-ul, mai avem și alte provocări.

Codin Maticiuc, filantropistul care provoacă controverse. Urlă diverse personaje cunoscute de inițiativele filantropice și spitalele. Cum faci față?

– Suntem implicați, ne dezvoltăm în continuare și vrem și credem că anul asta e cea mai mare provocare: construim un spital de la zero. Dar cu hate-ul nu am o problemă. Controversa mă ajută, e bună, mai ales că e nefondată. Cei care urlă împotriva noastră, urlă și împotriva celor de la Dăruiește Viață, doamnele care au construit un spital și al căror fan sunt.

Întotdeauna mă simt onorat de alăturarea cu ele. Dacă cineva strigă M… vezi tu cum editezi cuvântul ăsta (râde, n. red.) Dăruiește Viața și Spitale Publice din Bani Privați, că suntem niște nenorociți, eu la fel de nenorocit ca doamnele alea vreau să fiu. Și le mulțumesc pentru alăturare.

Și să zică același cuvânt Codin și De Niro, pe partea de actorie. Nu e o problemă pentru noi. Mergem înainte, ne facem treaba bine. Trebuie să existe și asemenea lucruri, sunt bune câteodată pentru că fără controverse nu se creează notorietatea. Noi avem nevoie de notorietate, vreu să existe tot timpul cineva cu care să te lupți. Ai nevoie, câteodată, de un inamic. Dacă nu există, trebuie creat…

Ce spune Codin Maticiuc despre politică, politicieni și noua lege pe care vrea să o schimbe

Politică. Ești prieten cu diverși politicieni, Alfred Simonis, Sorin Grindeanu, ai fost la Ciolacu să schimbi o lege. Te bagi în politică?

– Nu, nu m-aș băga. Nu e locul meu. Niciodată să nu spui niciodată, dar acum nu. Politica pentru mine este genul de mesaj: întâi votăm, apoi mai vorbim sau comentăm. Dacă iese, nu iese, dacă a ieșit și regretăm, zicem că am votat prost, dar am votat.

Pe de altă parte, întotdeauna o să aplaud autoritățile când fac ceva bun. Așa cum s-a întâmplat când i-am cunoscut pe Alfred Simonis și Marcel Ciolacu, care au schimbat o lege pentru care am țipat la microfon. Și voi mai încerca isă schimb și alte legi, cum e cea a medicamentelor compensate. Iar dacă oamenii ăștia fac ceva bun, îndreaptă niște lucruri merită aplaudați. Când greșesc, să fie huliți.

Te duci la  vot! Ai vreo preferință?

– La Capitală încă nu am, abia s-au decis candidații, practic, cu cei doi din cursă noi. Și o să am, sper eu, plăcerea să îi am invitați la mine în podcast, unul la unul, iar apoi voi lua o decizie în această direcție.