Ce obiecte a ascuns Regina Elisabeta a II-a în geantă, la înmormântarea Prințului Philip

Robert Cristea   
în HotNews
18/04/2021, 11:50
Ce obiecte a ascuns Regina Elisabeta a II-a în geantă, la înmormântarea Prințului Philip
Ce obiecte a ascuns Regina Elisabeta a II-a în geantă, la înmormântarea Prințului Philip. Foto: colaj Fanatik / Sursa: Hepta.ro

Regina Elisabeta a stat singură la înmormântarea Prințului Philip. Cei doi au trăit 7 decenii împreună. Pentru o zi, timpul s-a oprit în loc în Marea Britanie. A fost o ceremonie fastuoasă. În capelă, regina a ales să stea singură, iar asupra ei a ținut câteva obiecte dragi.

Ducele de Edinburgh a fost înmormântat, sâmbătă, în cripta familiei regale din capela St.George, de pe domeniul Castelului Windsor. Ceremoniile s-au desfăşurat în format restrâns.

Funeraliile au fost gândite să celebreze viaţa şi activitatea prinţului Philip, care a murit vinerea trecută, cu două luni înainte să împlinească 100 de ani.

Înmormântarea Prințului Philip. Ce a ținut Regina Elisabeta în geantă

Foto: Hepta.ro

Persoanele care au participat la procesiune nu au intrat în Capela St. George, cu excepţia membrilor familiei regale şi a secretarului privat al Alteţei Sale Prinţul Philip. În total, doar 30 de persoane au putut intra în capelă. Regina a stat singură.

În geantă, ar fi avut la ea obiecte speciale din viața petrecută alături de soțul ei, printre care și o fotografie cu cei doi, făcută în Malta, potrivit Daily Mail.

Această locație a fost mereu specială pentru cei doi. După ce s-au căsătorit au locuit în Vila Guardamangia, între 1949 și 1951, în timp ce Prințul era ofițer naval. Regina a descris acea perioadă ca fiind una dintre cele mai frumoase din viața, ei, precizând că acelea au fost singurele momente în care a putut duce o viață normală, conform Știrile ProTV.

Înmormântarea Prințului Philip. La ora locală 15, a fost ţinut un minut de reculegere naţională

Foto: Hepta.ro

Ultimul drum al prinţului Philip, duce de Edinburgh,  a durat 13 minute. Sicriul a fost scos din castelul Windsor la ora locală 14.40 şi a fost aşezat într-un Land Rover model special. Cortegiul a fost flancat de detaşamente reprezentative pentru relaţiile speciale pe care Alteţa Sa Regală Prinţul Philip le-a avut cu armata britanică. La ora locală 14.53, procesiunea s-a încheiat la treptele de vest ale Capelei St. George.

Sicriul prinţului a fost urmat pe jos de cei patru copii ai săi, prinţesa Anne, prinţul Charles, prinţii Edward şi Andrew. După ei s-au aflat nepoţii, prinţul William şi fratele lui Harry, despărţiţi de vărul lor Peter Philips, fiul prinţesei Anne.

La procesiune au mai luat parte fiul surorii reginei Elisabeta a doua, dar şi soţul prinţesei Anne. Lor li s-au alăturat secretarul personal al ducelui de Edinburgh şi garda sa de corp precum şi câţiva valeţi din suita sa regală. Regina a încheiat cortegiul deplasându-se cu maşina. Garda de Onoare şi Fanfara Regimentului de Infanterie The Rifles au interpretat imnul naţional britanic.

Înmormântarea Prințului Philip. Regina Elisabeta a ținut în geantă o fotografie din perioadă când au trăit în Malta

Persoanele care au participat la procesiune nu au intrat în Capela St. George, cu excepţia membrilor familiei regale şi a secretarului privat al Alteţei Sale Prinţul Philip. Cele 30 de persoane care au putut intra în capelă au respectat regulile anti-pandemie, păstrând distanţa.

După slujbă, sicriul a fost coborât în cripta familiei regale din capela St. George, pe acordurile imnului naţional.

Închide ×