News

Ce pățești, de fapt, dacă ești prins cu 140 km/h pe autostradă? Care este limita de viteză pe A2 București-Constanța, în 2025

Șoferii trebuie să știe anumite reguli atunci când pleacă la drum, pe Autostrada Soarelui, București-Constanța. Ce se întâmplă dacă ești prins cu 140 km/h
10.05.2025 | 21:04
Ce patesti de fapt daca esti prins cu 140 kmh pe autostrada Care este limita de viteza pe A2 BucurestiConstanta in 2025
Ce pățesc șoferii dacă sunt prinși cu 140 km/h pe autostradă. Foto: unsplash.com
ADVERTISEMENT

Autostrada Soarelui, București-Constanța, va fi tot mai aglomerată, dat fiind ca se apropie vara, iar românii vor merge în vacanțe la mare sau la munte. Astfel, șoferii trebuie să știe care este limita de viteză pe autostrada A2.

Ce pățesc șoferii care sunt prinși cu 140 km/h pe autostradă

Conducătorii auto trebuie să țină cont de aceste reguli atunci când pleacă la drum. Astfel, trebuie să circule cu 50 km/h în localitate, 90 km/h pe drumurile naționale sau județene, 100 km/h pe drumurile europene și 120 km/h pe drumurile expres.

ADVERTISEMENT

De asemenea, pe autostradă viteza maximă acceptată este de 130 km/h. În cazul în care șoferii sunt prinși pe picior greșit, ei riscă o amendă, sau chiar suspendarea permisului auto.

Astfel, Codul Rutier stabilește diferite amenzi, în funcție de gravitatea situației. Pentru o viteză de 140 km/h pe autostradă, conducătorii auto vor primi 2-3 puncte de amendă, adică o sancțiune între 400 și puțin peste 600 de lei, relatează promotor.ro.

ADVERTISEMENT

În cazul în care depășești viteza maximă cu 21-30 km/h, poți primi 4-5 puncte de amendă. Pentru o depășire a vitezei legale cu 31-40 km/h, se acordă 6-8 puncte de amendă.

Polițiștii vor aplica între 9 și 20 de puncte de amendă și vor suspenda permisul pentru 90 de zile în cazul în care este vorba despre o depășire cu 50 km/h peste limita legală. Dacă este vorba despre o depășire cu peste 70 km/h, șoferii pot rămâne fără permis și pentru 120 de zile.

ADVERTISEMENT

Deși viteza maximă pe autostradă este de 130 km/h, pe autostrada A2 București-Constanța există zone cu anumite restricții de viteză, impuse de autorități. Astfel, la recerea podului peste Dunăre de la Cernavodă, limita este de 100 km/h, conform sursei menționate.

ADVERTISEMENT

De asemenea, în apropierea stației de taxare de la Fetești, viteza maximă este redusă progresiv la 100 km/h, 80 km/h, 50 km/h până la 30 km/h, la trecerea prin zona barierelor. Șoferii trebuie să fie prudenți în cazul în care nu își doresc să își strice vacanța cu o amendă consistentă.