După mai bine de un an de la trimiterea în judecată, magistrații Judecătoriei Sectorului 2 din București au pronunțat sentința în cazul femeii din Capitală care a ucis, în februarie 2021, două fete, în zona Andronache.
Vineri, 12 august, magistrații au condamnat-o pe șoferița din București la 4 ani şi 6 luni închisoare cu executare, însă decizia nu este definitivă, scrie Agerpres.
Magistrații au decis ca inculpata Marcela Leonte să primească 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Astfel, cele două sentințe au fost contopite şi, prin aplicarea unui spor, a rezultat 4 ani şi 6 luni închisoare cu executare.
În plus, judecătorii au dat și o decizie pe latură civilă. S-a decis ca SC Asigurare Reasigurare City Insurance SA (companie aflată în faliment) să plătească, prin lichidator judiciar CITR filiala Cluj SPRL, peste 800.000 de euro reprezentând daune morale şi materiale, către 6 părţi civile din dosar. E vorba de membrii familiilor celor două fete ucise.
De asemenea, nici această decizie nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Șoferița din Capitală a fost trimisă în judecată la data de 29 aprilie 2021. Atunci, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a dispus trimiterea în judecată a femeii sub aspectul săvârșirii a infracțiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Tragicul accident din nordul Capitalei a avut loc pe 27 februarie 2021. Marcela Leonte a pierdut controlul vehiculului pe o stradă în zona Andronache din Capitală.
Mașina ei a lovit un stâlp, după care a fost proiectată pe trotuar. Aici, autoturismul a lovit mortal o fetiţă de 6 ani şi o fată de 20 ani.
Imediat după accident, femeia a fost reținută pentru 24 de ore sub acuzația de ucidere din culpă. Ea a declarat atunci, la audieri, că ”mai bine murea ea decât să trăiască așa cu conștiința încărcată”.